În fericire

Jump to navigation Jump to search
În fericire
de Alexandru Vlahuță


I[modifică]

A fost să mi te-arăți în cale,
      Asupră'mi blînd ochii să'ți pleci,
În farmecul privirii tale,
      Durerile să mi le 'nneci

Ș'in trista mea singurătate
      A fost să te înduri să vii,
Vieții mele 'ntunecate
      Stăpînă pururea să fii: —

Din șirul basmelor senine,
      Mireasa dulce, te-ai deprins,
Și drăgălaș pășind spre mine,
      Mînuța albă mi-ai întins.

Ș'am stat ca un copil cu minte
      În fața ta înfiorat,
Uimit de-atîtea gînduri sfinte,
      De-atît noroc ne mai visat:

De mult a noastre inimi poate,
      Fără să știm, s'au cunoscut,
Căci prea ne-am înțeles în toate,
      Din clipa 'n care ne-am văzut.

Nici mai cercarăm a ne spune
      Cu vorbe vechiul nostru dor;
A noastre gînduri de minune
      Se 'nțelegeau în limba lor...

Ce vorbe-ar fi putut să'nșire
      Adîncul rost din ochii tăi,
Din calda, umeda privire
      Și din surîsul tău dintăi!...

Ș'acum, pe gînduri, lîngă tine,
      Cînd amuțesc ceasuri întregi,
Și cînd te simt, frumos și bine,
      Cum mă privești și mă'nțelegi,

Mă 'ntreb, de nu 'i-o nebunie
      Să cred că tu ai răsărit
În existența mea pustie, —
      De nu visez că's fericit:

O frică de copil m'apucă,
      Și tremurînd te strîng la piept,
Să nu'mi dispari ca o nălucă,
      Și singur iar să mă deștept.

Așa, apleacă-te spre mine,
      Pe sînu'mi fruntea să ți-o culci;
Ca să te pot simți mai bine
      Închide'ți ochii calzi și dulci;

Căci doar cînd îi sărut fierbinte
      Și'ți simt mînuța ta prin păr
Îmi luminează clar în minte
      Că ești a mea într-adevăr! -

II[modifică]

Puteam să mă întunec stingher si fără parte,
Făr'a 'ndrăzni vr'o dată durerea să 'mi-o pun
În peritorul vuet al vorbelor deșarte:
Mi-aș fi 'necat în lacrimi - de tine 'n veci departe -
Zadarnica'mi iubire, și visul meu nebun.

Dar te-ai uitat la mine atît de 'nduioșată,
C'ai răscolit adîncul vieții mele 'ntregi,
Și, ca dintr'o poveste trăită altă dată,
Fericitoare glasuri au prins să mă străbată,
La gîndul plin de farmec că tu mă înțelegi.

Și mi-am legat de pasu'ți vieața mea trudită,
Te-am urmărit ca umbra, — m'aș fi tîrît pe brîncî
S'aud o vorbă dulce de gura ta rostită,
Să'mi răcorești vieața, atît de chinuită,
C'o umedă privire din ochii tăi adînci.

Azi ești a mea, frumoasă și sfîntă întrupare
A celei mai iubite imagini ce-am visat,
Și 'n calea mea pustie, de mii de ani îmi pare
C'ai răsărit — si, galeși, topiți de 'nduioșare,
Lăsînd asupră'mi ochii, la tine m'ai chiămat...

Cu brațele întinse te-apropii blînd de mine,
Și capul, greu și leneș la pieptul meu ți-l culci,
Înfiorat de farmec, privind pierdut la tine,
Te țin în brațe ceasuri uitate și senine, -
Tu'mi spui povești de-a tale amețitor de dulci, -

Și simți a mele gînduri ferbinți cum te 'nfășoară,
Cum fioros te arde suflarea mea de foc, —
Și, ca prin vis, vieața ușor ni se strecoară,
In fericiri de basme trăite-odineoară
Pe țărmuri fermecate și pline de noroc...