Împăratul Ioaniță
(1205)
Ucideți, strigă împăratul, dați moarte în Latini!
Să piară cei cari pe nedrept își zic că sunt creștini!
Și crâncen trece Ioaniță prin rândurile dese,
Iar după el Cumanii iuți pe dușmani greu mi-i țese,
Alăturea pășește Coța, viteaz de la Carpați,
Și toți năvală aprig dau în mândrii cruciați;
Și pala grea, și sulița, și ploaia de săgeți
Lovesc pe Talienii tari, pe Frâncii cei isteți.
Făr’ de nădejde se mai bat: Cezarul Balduin
Și toți vitejii cei vestiți ce după dânsul vin,
Ca Henric, Bonifat și Dandolo, căci harnicii Cumani
Îi frâng cu Vlahii cei din Pind și cei de prin Balcani,
Comitul Pleei Doloic voinic se războiește,
Ca un vârtej, printre Cumani cu paloșul cosește;
Dar iată Coța-i se pune de-a curmeziș în cale
Și-i zice: „Stai să văd de-s bine legate cele zale,
„Ori de-oi putea croi prin ele vro ușă, vr-o fereastră!
Și râde Doloie: „Și eu prin mantia-ți albastră
„Vreau sufletului loc să-ți fac.“ „Hai să cercăm“ grăiește
Cumanul Coța și cu el în săbii se lovește.
Cu furie mi se izbesc, li-i trupul ud de sânge
Și fiteșcare sabia și sulița își frânge,
Atunci pe lance mâna pun și scuturile sună
Cum sună văile din munții când sus în piscuri tună...
Și frânt de Coța Doloic se surpă de pe cal.
Și cată Talieni toți la fugă dau năval,
Ghermanii și cu Francii, toți voinici de bună Spiță
„La secerat pe ei, copii!“ răcnește Ioaniță;
Iar rândurile de Cumani se-ntind pe goană cruntă
Și sfarmă pe fugari și frâng pe câți îi mai înfruntă
Și când goniții cavaleri se văd fugând în zare
Iat’ că și Coța mi se-ntoarce, și cum stă el calare
Îmi târâie pe Balduin, Cezarul din Bizanț
Legat de șea și-ncătușat cu mijlocul de-un lanț;
Lui Ioaniță se închină grăindu-i: „Împărate,
„Ți-aduc pe-ntâiul vinovat, fă-i cum crezi tu dreptate,“
Iar Balduin de Flandra zice: „Să judecați aștept;
„Dar voi creștini sunteți cu toții și eu creștin sunt drept!”
Atuncea râde Ioaniță: „Creștin? Dar... după faptă,
„Ce numai creștinească nu-i, și nicicum înțeleaptă...
„Dar... după ea te-oi judeca: Din țara ta plecași
„Și-n drum mulți Talieni și Frânci și mulți Ghermani luași,
„Făgăduind la toți că mergi să lupți cu vitejie
„Mormântul Domnului să scapi. Cu câtă bucurie
„La glasu-ți lume s-a sculat și s-a pornit cu tine!
„De ce n-ai mers la Palestina? Ce căutași la mine?
„Sunt eu păgân, ori asupresc mormântul lui Christos?
„Vroiai din scaun să mă scoți cum la Bizanț ai scos
„Un împărat creștin din loc. Și doar erai pornit
„Să scapi de iataganul crunt creștinul asuprit,
„Și să zdrobești pe Saracini pe iuții lor sultani
„Cu cruciații tăi focoși, cu tarii tăi vultani.
„Nu-n miază-noapte, ci spre soare gândit îți fuse drumul
„Dar tu alergi după coroane nu cați Ierusalimul...
„În cale-ți pe creștini amar de mult îi asuprești...
„La îndurarea creștinească cum deci mai năzuiești?
„Luați pe-acest înșelător!.. Nevrednic și de moarte
„Viața ce va mai avea în lanțuri să și-o o poarte!”
8 Oct. 1890, București