„Răzbunarea lui Anastase”

(Redirecționat de la "Răzbunarea lui Anastase")
Jump to navigation Jump to search
„Răzbunarea lui Anastase”
de Ion Luca Caragiale


Acesta e titlul povestirii istorice pe care d. Ciru Oeconomu[1] a publicat-o zilele trecute. O analiză critică amănunțită nu poate încăpea în cadrul nostru; noi trebuie să ne mărginim a ne arăta numai în linii generale impresia ce ne-a făcut-o citirea acestei lucrări.

Autorul, ocupându-se mai demult cu studiul așezămintelor juridice de pe vremea marelui Teodosiu, a fost atras de farmecul acelei epoce așa de frământate în urma cuceririi dreptului de dominare în statul roman de cătră religia creștină. Cercetările juridice l-au îndemnat să penetreze și-n domenul celor istorice, și farmecul acestora a inspirat jurisconsultului povestirea ce ne prezintă.

În scurt, este istoria unui tânăr pribeag, de cea mai joasă proveniență, care, din depărtările vastei împărății, vine cu un băț în mână și cu o traistă-n spinare în marea cetate romano-creștină, să-și caute și el, ca alți mulți, norocul. Și îl și găsește, ca toți acei ce știu bine să rabde și pot să-ndrăznească mult. Norocul îl ia de mână și-l duce pe cărările sucite, strimte și prăpăstioase, pe care numai el le cunoaște; și, când ajunge la capăt după atâta multîncercată răbdare, norocul îi dă voie să-ndrăznească: atunci Anastase aruncă bățul pribeagului și ia sceptrul împăratului, aruncă de pe umeri traista, ca să îmbrace hlamida împărătească.[2]

Este o povestire cu deosebire interesantă. Tabloul luptelor și sfâșierilor partidelor religioase, descrierea amănunțită a moravurilor și obiceiurilor, și-n genere a modului de trai de pe vremea aceea (secolul V) constituiesc aparatul decorativ al acestei simple povestiri.

Figura răbdătorului, îndrăznețului și norocosului Anastase, în toată această luxoasă punere-n scenă, la început d-abia luată în seamă, crește încet-încet, se ridică treptat, până ajunge a domina scena întreagă.

Anastase este la sfârșit aproape de tron, pentru că este amantul împărătesii Ariana, soția rănită în suflet a smintitului Trascalisc, cunoscut sub numele de Zenon Isauricul. Smintitul împărat este tras într-o cursă și-ngropat de viu într-un cenotaf, unde merge, însolit de credinciosu-i Anastase, să caute un inel făcător de minuni. Zenon se coboară în sicriul de piatră, să ia din fund inelul mult dorit; atuncii Anastase apleacă încetinel lespedea grea, care se lasă pe un scripet ascuns și aproape acopere sicriul. Rugăminți, promisiuni, amenințări, blesteme — toate de prisos: capacul se așează d-a binele pe muchile cenotafului, prin păreții căruia nu se mai poate auzi îngrozitorul zbucium al smintitului și nefericitului îngropat.

Anastase e a doua zi soț al Arianii și împărat al Răsăritului. Povestirea d-lui Ciru Oeconomu, afară de unele mici ezitări și asperități de formă externă, este limpede și curgătoare: e o melodramă pasionată, cu mare spectacol și cu, o strălucită și savantă punere în scenă.

Note[modifică]

  1. Magistrat superior (1848-1910), cu scrieri juridice și literare
  2. Anastase I, împărat al Bizanțului (491-518)