Zi de iarnă

Se-nnorează ceru-albastru,
Nici o floare, nici un astru,
Căci şi cer ca şi pământ
Pus-au vara în mormânt.

Toate frunzele-adorate
Zboară-n vânt amestecate...
Corbi şi ciori-nnegresc pe sus...
Rândunelele s-au dus.

Fulguieşte de ninsoare
În pustiile ogoare,
Urlă crivăţu-n copaci...
Vai de oamenii săraci.

De la munte pân' la baltă
Numai crivăţ ce te saltă;
Numai cer posomorât
Peste câmpul mohorât.

Bătătura e pustie
De belşug şi veselie,
Şi de-al verii cântec viu
Orice suflet e pustiu.

Sus la stânele din munte
Pe zăpadă îşi fac punte
Lupi prădalnici şi mişei...
Vai de turmele de miei.

Pestetot numai zăpadă,
Ce s-adună în grămadă
Sau se-mparte-n fel de flori
Sub ai vântului fiori.

Prin pădurea troienită
Nu e cracă nenflorită,
Dar în loc de ghiocei
Pretutindeni e polei.

De prin coşuri iese fumul
Ce mereu îşi trage drumul
Sub al iernii cer senin...
Vai de cei fără cămin.

Prin oraşe umblă-n sănii
Fel de feluri de jigănii
Ce-năuntru nici nu-ncap
De samur şi de sângeap.

Tot prin falnice locaşe
Îşi duc frunţile trufaşe,
Dar de nas, de nu le-ajungi,
Sub mănuşi au gheare lungi.

Viscol, crivăţ nu-i atinge,
Soba-n veci nu li se stinge...
Sunt boieri sau boieriţi...
Vai de oamenii cinstiţi.