Wikisource:Cutia cu nisip

←Ajutor:Cuprins

Cutia cu nisip

Bun venit la cutia cu nisip. Simte-te liber să folosești această pagină pentru a exersa modificări sau pentru a experimenta; vezi paginile de ajutor pentru informații detaliate. Cum acesta este un loc pentru teste, conținutul adăugat aici va fi șters periodic.

În vremea de demult, o gazdă a avut la oile sale un cioban. Sosind sărbătorile de Paști, și dorind și acesta ca măcar o dată pe an să coboare în sat, a cerut voie de la stăpânul său, care, în locul lui, a trimis pe unica sa fată ca să aibă grijă de oi. Tâlharii de prin părțile locului, când au aflat aceasta, s-au dus la stână și au vrut să mâne cu ei întreaga turmă de oi. În fața acestei hotărâri, fata s-a rugat de căpitanul haducilor ca, înainte de a se duce cu oile, să o lase să cânte o dată din trâmbdiță și pe urmă să o lege de trunchiul arborelui. Căpitanul a lăsat-o. Era în prima zi de Paști. Tot satul era în biserică. Preotul citea sfânta evanghelie când sunetul trâmbiței a turburat sufletul gazdei. Fata a terminat de cântat, în timp ce căpitanul se pregătea să o lege și apoi să plece cu turma. Fata s-a rugat să-i permită să cânte încă o dată - ceea ce căpitanul nu a refuzat. Tatăl ei înțelege alarma fiicei sale și cheamă pe săteni afară din biserică. Trâmbița însă înceta Fișier:Exemplu.jpg

--Dorin Stef 13 octombrie 2008 19:00 (EEST)

Țâgura

---

Ziceau bătrânii că Țâgura mânca Luna. Țâgura e un fel de fiară care pătrunde în văzduh și, când se întâlnește cu luna, se tot luptă cu ea pe viață și pe moarte. Dacă învinge Țâgura o mănâncă pe Lună, dar ea nu moare de tot. Tot mai rămâne un firicel. Când te uiți într-un vas sau într-o fântână, vezi bine cum se luptă Țâgura cu Luna și cum o mănâncă de nu mai rămâne din ea decât un firicel.Cand capul pleaca intr-o parte *Media:Exemplu.ogg

1. “Când luna e asaltată de vârcolaci, dă semne de vremuire sau intemperii” (R. Vulcănescu, Mitologia..., 1987, p. 395).
2. “Vârcolac - duh rău din mitologia românească; de obicei o clasă de strigoi, îndeletnicindu-se cu atacarea principalilor aștri, pe care îi mănâncă, producând în mod curent fazele lunii sau eclipsele de lună și de soare” (V. Kerbach, Dicționar de mitologie, 1989, p. 625).

--Dorin Stef 13 octombrie 2008 19:35 (EEST)

nisip

• Nichita Stănescu

Nichita Stănescu

Leru-i Ler

Nini75 11 decembrie 2009 21:12 (EET) Doresc sa adaug o noua versiune poeziei Leru-i Ler.

Seamana cu ce am gasit aici http://www.didactic.ro/files/45/poeziidecraciunsianulnou.doc dar mama mea (78 ani) o stie putin modificata, cu mai multe versuri.

←← Wikisource:Colinde

COLINDĂTORUL de [[Autor:{{{autor}}}|{{{autor}}}]]

Lerui-ler… a fost odată
O căsuță fermecată,
Și-n căsuță o fată mică
Cu-n pisoi și o pisică.
Și-ntr-o iarnă, într-o seară,
Fata s-a uitat afară;
Și-a văzut cum, prin perdea,
Stelele râdeau la ea…
De pe drum, cotit si nins,
Umbră scundă s-a desprins.
Un voinic înalt de-o șchioapă
Înota-n omăt ca-n apă.

Și proptindu-se-n toiag,
Un toiag mai nalt ca el,
A-nceput să cânte-n prag,
Tremurat și subțirel,
Leru-i Doamne, Leru-i ler.
S-a ivit o stea pe cer,
Prea curată, luminată,
Să vestească lumea toată.
Și sub cer de stele plin
A sunat colinda lin.

Și-a tăcut colindătorul,
Mai încolo, nu mai știe...
Liniște-i. Și-a tras zavorul,
Peste noaptea argintie.

                              Format:Acuarela 
                             de Format:Ion Minulescu

titlu = Acuarela autor = Ion Minulescu

In orasu-n care ploua de trei ori pe saptamana
Sta si se uita la mine un batran si o batrana   

In orasu-n care ploua de trei ori pe saptamana