Veşnicei iubite

De câte ori mă-nalţ cu gândul
Pe scara timpului apus,
De câte ori m-afund în noaptea
Fiinţei mele nenţelese,
Şi-n toate epocile moarte
Ori când visarea mi s-a dus,
Din umbra lor, ca o minune
Tot chipul tău nainte-mi iese!

Căci am trăit sub alte forme
Şi numai azi renasc la viaţă.
În glasul meu care te-ncântă
Vibrează numai un ecou.
Am sărutat cu alte buze
Aceleaşi mâini şi-aceeaşi faţă,
În vremi de fală, când în ochii-mi
Sclipea un suflet de erou!

Era o toamnă-ntârziată,
Tu stai cu amforele goale
Lângă fântâna unde seara
Veneau mioarele să bea.
O lacrimă picând din ochii-ţi
Brăzdă în apă rotocoale,
Şi-n clipa sărutării tale
Pe cer s-a mai aprins o stea!

D-atunci şi ani, şi veacuri multe
Ca nişte clipe se topiră...
Pe unde-a fost fântâna veche
Poate pădure e de brazi,
Şi marea s-a schimbat în munte,
Şi munţii-n praf se risipiră,
Dar sărutarea ta păgână
Îmi arde buzele şi azi!