Vînătorul

Un vînător în pădure
Văzînd pe urs mîncînd mure,
Puşca la dînsul întinse,
Dar bine nu i să prinse;
Aşa făcu judecată
Ca să vie altă dată,
Fiindcă, cum trebuieşte,
Văzu unde lăcuieşte.
Asfel gîndind, aci-l lasă
Şi să duce trist acasă.
Deci într-o zi să-ntîlneşte
C-un cojocar ce cîrpeşte
Şi fără nici o-ndoială
Să apucă la tocmeală,
Zicînd : -Frate cojocare !
Am o piele de vînzare
Bună de tot, nestricată,
Tocma prin şale-mpuşcată.
Cojocarul îi vorbeşte :
-Dară, frate, trebuieşte.
De lup e, or de ce treabă ?
-E de urs, răspunse-n grabă.
-Aici o ai, or acasă ?
-Ba, zise,-n pădurea deasă,
Că-i ştiu vizuina bine;
De vei, poţi merge cu mine.
-Ce ceri pe ea ? Este mare ?
Îi făcu iar întrebare
Este ca cea de berbece ?
-Ba zice, d-un stînjin trece.
Ursul în pădure şade,
Ei să tocmesc cum să cade.
După ce i-a dat arvună,
Şi bea-ldamaşu-mpreună,
Să apucă vînătorul.
Vrînd să-şi împlinească dorul,
Umple puşca o găteşte,
Cu glonţuri o-nţepeneşte,
Cînd pe umăr s-o ardice,
Atunci cîrpaciului zice :
-Ai frate, acum cu mine,
Să vezi cum ţi-l culc de bine.
Necăjit cu creaţă-n frunte,
Pleacă către urs la munte,
Ş-ajungînd pădurea deasă,
Ursul unde vrea să iasă,
Cojocarul îl opreşte
Şi, stînd, cu el să-nvoieşte,
Că el aci să s-ascunză
La vreun copaci în frunză,
Şi d-acolo să privească
Pe urs cînd o să-l lovească.
Deci vînătorul pîndeşte,
Gîndeşte, să socoteşte
Cum şi unde să-l lovească,
Pielea rău să nu-i găureasca.
Tocma cînd îşi făcea planul,
Iacă şi ursul, duşmanul,
Ieşea trosnind din pădure
Şi să ducea după mure.
Puşcaşul, cum îl zăreşte,
Să spăimîntă, înlemneşte,
Stă şi tremură de frică,
Perii-n cap i sa ardică,
Să dea fugă e ruşine,
Că cîrpaciul vedea bine.
Slobozi puşca în grabă,
Dar nu făcu nici o treabă,
Că nu căzu ursu-ndată
Cu o puşcătură dată.
Să mai umple vreme n-are,
Ursul venea spre el tare.
Neavînd altă ce face,
Cade jos, ca un mort zace.
Urşul, după ce soseşte,
Peste dînsul să trînteşte
Şi să pune de ascultă
La urechea-i vreme multă,
Ca să vază dacă suflă.
Iar el săracul se umflă,
Era moartea să-l apuce,
Ursul pînă a se duce.
Şi văzîndu-î că nu mişcă.
Nici nu-l muşcă, nici nu-l pişcă,
Ci să pune de-l împute
Şi merge-n pădure iute.
Apoi puşcaşul să scoală
Gaiben, ca zăcut de boală.
Iar cîrpaciui vine-n grabă
Şi începe de-l întreabă:
-Măi nene ! măi frăţioare!
Spune-mi drept te jur pe soare,
Ursul c-e vorbă îţi spuse
La urechea-ţi cînd se puse ?
Iar puşcaşul zise : -Frate !
Îmi spuse lucruri ciudate:

Cum că de azi înainte
Ţine, zise, bine minte
Si nici un lucru nu vinde
În mîini pînă nu-l vei prinde,
Nici bea cu tocmeală bună
Aldămaşu împreună.