Unui duşman

Nici tu nu ştii pricina acestei oarbe furii.
Ce foc ascuns te arde? Ce vis urît te-apasă?
De-abia mă vezi — si tremuri de voluptatea urii.
Eu cuget că în tine urăşte-o 'ntreagă rasă.

Om fi din două neamuri ce-au stat în vrăjmăşie.
Răsboae seculare de mult le-au risipit;
Şi azi în noi se 'ncearcă din nou să se sfîşie:
Se căutau de veacuri — s'acum s'au regăsit!

În ochii tăi e ura a mii de generaţii,
Şi'n braţul tău sînt alţii ce vor să mă lovească.
Putem noi şti ce straniu amestec de vibraţii
Dă unui gînd tăriea şi'l face să domnească?

De-al nostru propriu suflet ades sîntem străini;
Lucrează 'n noi străbunii...
              Încep să înţeleg:
Ai mei au fost se vede atîta de haini,
Că fondul lor de ură l'au cheltuit întreg.

Azi nu's în stare-a spune o vorbă rea de tine.
Tu mă loveşti, eu însă din suflet îţi doresc
Ca răul ce'mi vei face să ţi se 'ntoarcă 'n bine.
Urăşte-mă 'nainte cît poţi. Eu te iubesc.