Un rămas bun de la Brașov

Un rămas bun de la Brașov de Andrei Mureșanu

Sus pe deal, ori jos la vale,
În deșert privesc oftând,
Cătră bine nu văd cale,
Simț că soartea are-n gând
Să m-arunce-n munți cu gheață,
Ah, amara mea viață!

Soare, lună, cerești stele,
Pre voi vă chem mărturii,
Spuneți greșalele mele,
Șters să fiu dintre cei vii
D-am făcut vro strâmbătate
La dușman, amic sau frate!

Voi, plăntuțe tinerele,
Mielușei nevinovațți,
Ce-ați fost sub grijele mele,
Spuneți, v-am dat să gustați
Vrun venin din mugur verde,
Iarbă-de-fier, ce vă pierde?

Rămâi, țară, sănătoasă,
În al tău leagăn firesc,
Nu-n deșert, că ești muntoasă,
Încât ție nu-ți sosesc
Caldele soarelui raze
Ce prin munți pustii s-așează.

Rămâneți, baști învechite,
Ce ades vă cercetam,
P-a voastre ruini turtite,
Doamne, mult mai cugetam
Că asemenea ursită
Va fi mie rânduită!

Tâmpă, frumoasă Sioane!
P-al tău vârf când mă suiam,
Ca în nescari vii icoane,
Tot ținutul revedeam!
Oar, lăsa-m-a cruda soarte
Să te mai calc pân-la moarte?

Oltule, vale frumoasă!
Mult voi fi ție dator,
De mi-i trece cătră casă,
Ma, trecând , să nu m-omori!
Că dușmanii vor fi-n stare
Să nu-mi dea loc de-ngropare!