Un cîntec

Aud un cîntec. Vine de departe,
Adus de vîntul serii, şi mă cheamă...
Nu-i plîns de fluier, nu-i suspin de-aramă,
Nici glas de om... E dincolo de moarte...

Sunt alte lumi de care nu-mi dau samă,
Viază-n noi, trăiesc în altă parte ?
Ah, nu-s iluzii, nu-s păreri deşarte !
E doina ta cea dulce, dulce mamă !...

E vocea ta... Mă strigă cîteodată
De sus, de-acolo unde nu-i durere
Şi unde toţi ne-om întîlni odată...

— De ce se zbate pieptu-mi cu putere ?...
Vai, ce-ntuneric s-a făcut deodată
În jurul meu, — ce groaznică tăcere !