Un cântec, numai unul...
De la Wikisource
| Un cântec, numai unul... de Cincinat Pavelescu |
Un cântec, numai unul încă,
Şi-n urmă, inimă, tăcere;
Aş vrea s-ascult a mea durere
Cum plânge-n taina ei adâncă.
Un cântec, numai unul încă,
Dar blând ca şi o mângâiere,
Că poate va avea putere
Să-nmoaie inima-i de stâncă.