Treiľi linăvoşi
De la Wikisource
| Treiľi linăvoşi |
Eara ţe nu ş-eara.
Ş-eara nă oară trei linăvoşi, Mitlu, Pitlu şi Chitlu — cum nu poţ s-ţ-u badz cu mintea. Di leane ţi lă eara, nă oară tu treili dzâle mâca.
Chinsiră să s-ducă tu ună hoară. S-nu ţiva di bagă vârnu di nâşi nă drăşcľeauă ma-nsus — s-acăţară şi-amiştreiľi de-a-numiri, şi cât muta unlu ciciorlu şi-l bagă ma înclo, lu muta ş-alanţî! Calea tută nu scoasiră cipit tră giurat din gură; şi-ľi videai, dzâţeai că suntu ţiva muţ. În cale — na, nă liră, vidzu unlu! Şi s-nu grească multe di leane: „ea-u!”, dzâse. Aestu fu Mitlu. „Cari ...?”, gri Pitlu; „S-u ľea?”, avdapse Chitlu; "Treiľi!", tăľe cuvenda Mitlu.
Treiľi, că de! — cum să s-apleacă maşi unlu?
Cu angărie greauă, apucă fluria treiľi, după ţe fac ună oară — cu oara, până să s-apleacă şi să s-mută împroşti. Şi, di leane, tra s-nu u poartă maşi unlu, u ţân treiľi cu câte un dzeadzit!
Agalea-galea, agalea-galea agiumsiră în hoară ş-trapsiră la hane. Hăngilu s-lişină de-arâs, cându-ľi vidzu pri halea aestă. Ma, cari îľi vidzu cu fluria tu mână, nu lî dzâse ţiva, ma ľi-aştiptă ghine ş-ľi întribă ţe vor.
— Pită, carne, γin, mărcat — griră nâşi.
Hăngilu, drac din vale, nu-aştiptă cama multe: aduchi ţe vor şi băgă di l-adră pita, lă hearse carnea, lă umplu cofa cu γin şi lă aduse misura cu mărcat. Lă băgă measa, ľi-amundusi şi ľi-alăsă.
Tute bune, ma cari s-taľe pita, tora? Şed treiľi alichiţ di mur şi s-bagă... ca aţel cari va si s-mină, i va s-grească — s-taľe pita. Ş-ţ-aflaşi tutipută s-grească i să s-mină! Şidea treiľi ca nişte icoane dit bisearică.
Un dhicuñear, ţe alăga şi s-ţânea di uşe, treaţe ş-pri ningă uşa lor, bagă caplu nuntru şi acaţă s-ţeară:
— Daţi la oarfăn, daţi!
Ma vidzu că nu s-mină vârnu, tut s-cama apruchea dhicuñarlu. Aproachi-te, aproachi-te, — ľi-u deade ñurizma, di pită tu nări, şi cându şi-u băgă dininte, dă-ľi, ş-dă-ľi — prota peturlu di pri-supră, apoia veardzâle, călcâñile, peturlu di pri-ghios — nu-şi alăsă ţiva.
Cât dipină pita, ľi-u intră a carniľei de-a ghinealui, di-ţ ampărea că-i agiun — suptu di cătuşe, cu ahâtă agiuneaţă mâca.
Cari u feaţe ghine ş-carnea, ľi si dişcľise inima tră γin. Mută cofa şi gâl-gâl!, gâl-gâl! — u stricură. Ună stricurare şi si-cucută dhicuñearlu, că lu adră caplu. Na-l iu zbura singur — că ţ-ei nâs, nu-i vârnu! Tu mardzine, lo ş-lă aumse faţa linăvoşlor, cu mărcat, îşi adună cumăţle ţe-avură arămasă, tu trastu, ş-li căpsălsi!
Fugânda nâs, na — un câne intră tu udă ş-lă u intră a oasilor. Cari vidzu cânile că vârnu nu-l vârγeaşte, se-aproache di linăvoşi şi acaţă s-ľi alingă; alindze unlu, treaţe la alantu, şi cându agiundze la treilu, — cum feaţe, cum adră că lu muşcă di ureacľe, di-l ustură pân tu frândzâle di hicate.
Aţel muşcatlu nu putu si s-ţână şi zghili.
— Uh, lele-ñi!
Cât dzâse "lele-ñi!" şi doľi alanţî, tu ună boaţe, îľi griră:
— Taľi-u pita, că tine grişi!
Ţi pită s-taľe, s-ľi taľe Dumnidză eľi aclo — că nu avea armasă ni sârămi.
Ş-ahânte ş-tute păţâră linăvoşľi ş-lăvoşľi.
[modifică] Notă
Semnele fonetice folosite se citesc: γ - ca sunetul identic din limba greacă; ñ - ca gn din vignetă; ľ - ca italienescul gli.
