Stuful de liliac
De la Wikisource
| Stuful de liliac de Alexandru Macedonski |
Era o zi senină ca fruntea de fecioară
Ce e neturburată de-ai patimilor nori,
O zi în care şoapte de îngeri se coboară
Şi vin pe-o adiere să cânte printre flori.
Subţiri ca o dantelă urcau mereu din apă
Clădiri de nori fantastici ocoale dând pe lac,
Şi prins de-o rece stâncă pe care vântu-o sapă,
Gemea muşcat de vânturi un stuf de liliac.
Plăpândele lui ramuri abia înmugurite,
Văitându-se pe soarta ce-acolo le-a sădit,
Nainte de-a-şi da rodul mureau învineţite
Când ea veni să şeadă sub stuful oropsit.
Atunci acele ramuri deodată înfloriră
Ş-o ploaie azurie vărsară peste noi...
O! Doamne, acele clipe ce repede pieriră...
Uscat e liliacul şi nu mai suntem doi.
Valţul rozelor - Excelsior - Stepa - Cu morţii - Vis de mai - Psalmi moderni - Noaptea de noiembrie - Sub stele - Acşam dovalar - În răstrişte - Plecare - La bestii - Naiada - Apolog - Noaptea de mai - Castele-n Spania - Orchestrare - Noaptea de martie - Zori roze (Imitaţie) - Prietenie apusă - Vaporul morţii - Primăvara - Bucolica undă - Pe balta clară - Noaptea de februarie - Niponul - În noapte - Libelule - În atelier - Hora - Noaptea de ianuarie - Homo sum - Fântâna - Moise - Bătrâna stâncă - Epigraf - Ospăţul lui Pentaur - Neron - Zi de iarnă - Avânt - Vânt de toamnă - Tu ce eşti a naşte - Se duce... - Stuful de liliac - În arcane de pădure - Pădurea - Între frunze - Epigraf - Faunul - Noaptea neagră - Când aripi... - Ură - Noaptea de iulie - Răsmeliţa morţilor - Noaptea albă - Visul fatal - Cântecul şi poetul - Către viitorime - Gândului
