Sonet (Heliade)
De la Wikisource
| Sonet de Ion Heliade Rădulescu |
| A fost publicată cu titlul Sonet II în volumul Meditaţii poetice dintr-ale lui A. de la Martin (1830), apoi cu titlul Sonet în Culegere de proză şi de poezie, ed. I (1836). |
Inimă şi suflet, simţire-ngerească
Ca-a produs pămîntul ca să dovedească
Legătura care cu ceru-l uneşte !
Nevinovăţia cînd binevoieşte.
La oameni blîndeţea-i să mărturisească,
Atunci se-mprumută faţa ta cerească.
Rază de misteruri ce blînd străluceşte
În seninu-albastru ce-n ochii-ţi domneşte !
Poate fericirea mai dulce să fie
Şi decît fiinţa-ţi ce nădejdea-nvie?
Şi cînd înviază, lin, mîngîitor,
Cît căutătura-ţi altceva mai are?
Tu, a omenirii ş-a sexului floare !
De ce nu petrece ş-în... loc gemător?
