Somnul lui Corbea

Somnul lui Corbea de Ștefan Octavian Iosif

Din bătrâne basne știu de-o închisoare,
Peșteră adâncă, văduvă de soare,

Aerul, de-o poștă, l-otrăvesc bureții,
Mucegai de veacuri spânzură pereții,

Și-năuntru doarme Corbea somn de vrajă,
Duhuri necurate lângă el țin strajă.

Doarme uriașul, răsturnat pe spate,
Ferecat în lanțuri pline de lăcate,

Barba-l învelește ca un strat de iarbă,
Viperi și șopârle i-au clocit în barbă...

Și-nchisoarea-i largă de-ar cuprinde-o țară,
Totuși lui i-atârnă picioarele-afară,

Ba mai pe-ndelete dacă s-ar întinde,
Două țări alături ar putea cuprinde...

Însă Corbea doarme... Pân' să se deștepte,
Mult amar de vreme trebuie s-aștepte!

Doar abia pe geană de-l atinge-o rază.
Doamne, lume nouă, cum îngheți de groază!

Doar prin somn de-și mișcă trupul într-o parte,
Lanțurile-i grele zuruie departe,

Și-o zbughesc prin găuri viperi și șopârle...
— Hai, săracă lume, cum o să te-azvârle!