Simpatie la Viena

Simpatie la Viena de Andrei Mureșanu

Spune-mi, mamă, ce să fie,
Ce mă trage-așa cumplit,
Cât abea aștept să vie,
Ceasul care e menit,
Ca să-mi treacă pe-nainte
În pas bine regulat
Cavalerul cel cuminte
De ostași încunjurat.

Ah, mamă, sunt vulnerată
D-o săgeată care-n veac
Va sta-n inimă vibrată,
Și s-o vindec nu am leac.
Mă usc, mamă, pe picioare,
De mă culc, de stau sau șed,
Nicăiri n-aflu răcoare
Ceas bun, sau minut nu văd.

Ce te prinde dar mirare,
Măiculiță, când mă vezi,
Că mă scol de la mâncare
Numai ca să mă așez
Vizavi cu-a lui ședere
Ochii mei în ochii lui,
Să-l descriu după plăcere,
Când altă scăpare nu-i.

De mă duc la promenadă,
Ochii-mi zboară-n sus și-n jos,
La surori fac semn să șadă,
Și-ntorcându-mă dau dos,
Fac pasuri înduplecate
Cu scop ca să-l întâlnesc,
De-aș merge chiar și-n cetate
P-acela care-l doresc.

Bate ora, una, două,
Bate, c-încă n-a sosit;
Bate două peste nouă
Aud marșul, a venit!
Să gătim în ceea casă,
Azi e marți, azi vine el
Pune-ți lucrul tău pe masă,
Azi vine cel tinerel.

1839