Seară turbure

Coboară seara peste câmpuri
Cu ceaţa ei de toamnă. Mie
Îmi clocotesc în minte gânduri
De umbră şi melancolie.

Cu ochii umezi, de la muncă,
Spre sat vin boii în cirezi.
Ce searbădă şi goală-i viaţa,
Ce van e visu-n care crezi!

Ce de mai zbuciume şi ură,
Ce chin, ce lupte fărde rost!
Dar într-o clipă moartea ninge
Uitare peste tot ce-a fost.

Nimic din tot n-o să rămână,
Din gând, din visul tău gigant...
Ce-ai plăsmuit a fost ţărână,
Părere, umbră şi neant!

Şi tu, fantomă de o clipă,
Privind la lună, stele, cer,
Te-nalţă-n ura ta şi ţipă
Blestemul celor care pier!

Dar pe când sufletul meu geme
În prada groaznicei torturi,
Senină, noaptea se aşterne
Pe deal, pe câmpuri şi păduri!

Iar taina stelelor te-mbie
La gânduri paşnice şi clare;
Şi-ncet, încet îţi schimbă ura
În umilită adorare.

Şi-adânc pătruns de sfânta lege
Ce-aprinde aştri-n golul boltei,
De-odată sufletu-nţelege
Deşertăciunile revoltei.

Şi trist, dar liniştit, ascultă,
Setos de vraja mângâierii,
Cum cade dulce peste câmpuri
Armoniosul imn al serii...