Scriitori şi curente:Vremuri de bejenie

De la Wikisource

Vremuri de bejenie de Garabet Ibrăileanu (Scriitori şi curente)

Voi discuta această nuvelă, mai cu seamă din punctul de vedere al realismului epic.

Critici ca Taine, Brunetičre şi chiar Anatole France, autor al atâtor nuvele şi romane istorice, au negat posibilitatea de a reda trecutul, susţinând că orice scriitor care zugrăveşte oameni şi fapte de altădată nu zugrăveşte în realitate decât viaţa din vremea lui transpusă în trecut.

Cred însă că există un minimum de generalitate care, redat, opera de artă nu falsifică, sau falsifică foarte puţin trecutul.

O bătălie în stil primitiv este unul din acele fapte care mai cu seamă pot servi ca subiect într-o bucată istorică, fără ca realismul să sufere apreciabil. În Vremuri de bejenie, războinicii se luptă cu topoare, cu suliţi şi cu săneţe; şi oricând nişte războinici se vor lupta cu aceste arme şi se vor lupta individual, fără să facă parte dintr-o armată regulată, se vor lupta la fel. Iar starea sufletească a luptătorilor, mânia, ura, amărăciunea, dl Sadoveanu le redă prin acţiune, mai uniformă decât conţinutul stărilor sufleteşti care o provoacă. Dealtfel, acestea sunt nişte sentimente foarte primitive, sentimente general şi universal omeneşti, sentimente de acelea în care se-ntâlnesc toţi oamenii, când sunt reduşi să se-ntoarcă la starea primitivă, căci orice om în război e nevoit să se-ntoarcă la acea stare, şi omul de la 1500, şi cel de la 1900. Aşadar, cine poate zugrăvi o bătălie de azi poate zugrăvi şi una de la 1500, numai dacă ţine seamă de deosebirile de tehnică şi de decor: haină, arme etc.

Ţinut-a seamă dl Sadobeanu de acestea? Dar mai întâi a avut de unde să le cunoască (afară, bineînţeles, de armele pe care şi ţăranii de azi le-ar întrebuinţa în parte)?

Avem "documente" suficiente în privinţa aceasta, din acele vremuri? Mă îndoiesc. În orice caz, fiindcă autorul zugrăveşte altfel exteriorul decât azi şi deoarece cum a fost atunci nu ştim exact, simţul nostru istoric nu e jignit, şi bătălia fiind admirabil zugrăvită, iar trecutul dându-i prestigiul poetic al lucrărilor de demult, bucata dlui Sadoveanu e la înălţimea talentului său.

În zugrăvirea bejeniei, autorul a avut să se lovească de piedici încă şi mai mici: fuga înspăimântată, a unei mase de oameni, înspre locurile ascunse ale munţilor ar fi la fel azi ca şi acum câteva sute de ani. Aici e vorba de talentul autorului de a ne face să vedem masa şi de a ne inspira groaza de întâmplările povestite.

În privinţa dragostei dintre Andrieş Hamură şi Liliana de la Drăguşeni, am de făcut oarecare observaţii. Iubirea este sentimentul cel mai complicat. Şi de aceea o iubire se deosebeşte foarte mult de alta. Altfel iubeşte un erou din romanele franţuzeşti -- şi altfel unul din nuvelele dlui Agârbiceanu, altfel Dan al dlui Vlahuţă şi altfel un "fecior" din poeziile lui Coşbuc. Alte sentimente elementare alcătuiesc aceste iubiri, şi alte idei le întovărăşesc. Şi... nu că dl Sadoveanu face din Andrieş Hamură un suflet modern, dar, în una din cele mai frumoase pagini -- aducerile-aminte ale lui Andrieş despre iubirea dintre el şi Liliana --, felul sentimentalităţii lui Andrieş, tonul poetic al iubirii lui mă pun pe gânduri. Eu nu-mi pot închipui atât de romantic pe un fiu de boier de la 1500, chiar când a stat doi ani la şcoli în Polonia. Dar poate greşesc... nu ştiu...

Şi iată ceva mai etern decât cele mai eterne lucruri omeneşti: natura, care e aceeaşi şi acum, şi la 1500, şi mult mai înainte ca ...l'âme anxieuse eűt habité les corps -şi pe care dl Sadoveanu o zugrăveşte aci poate mai bine decât oriunde în opera sa.

Aşadar, dl Sadoveanu, alegând acţiuni şi sentimente etern omeneşti şi redându-le mai cu seamă prin acţiune -care e mai uniformă decât motivele ei --, a fost în situaţia de a "imita realitatea" fără să cadă în anacronisme (dacă decorul e adevărat), a fost în stare să ne dea un tablou istoric, în care, cum zice Taine, să "adaoge adevărului poezie".

Există scriitori care vor să facă romane realiste, "sociale" şi "psihologice" din trecutul nostru cel mai îndepărtat. Rezultatul e lamentabil, chiar când se înarmează cu toată "ştiinţa"!...

Splendida povestire a dlui Sadoveanu, dacă băgăm bine de seamă, e un poem epic, face parte din acel gen a cărui legitimitate nu a negat-o nimeni niciodată. E un poem epic, cum îl poate scrie un modern: un poem, fără ceea ce se cheamă "miraculos".