Scriitori şi curente:O prelucrare a lui Eminescu

De la Wikisource

O prelucrare a lui Eminescu de Garabet Ibrăileanu (Scriitori şi curente)

Dacă nu ne înşelăm, dl Radu Sbiera e, după Petrino şi Bondărescu, al treilea bucovinean care dă publicului român un volum de versuri.

Un scriitor din Bucovina trebuie tratat cu indulgenţă.

O licărire de cultură naţională acolo trebuie preţuită. Totuşi, nu putem să arătăm aici un entuziasm faţă de volumul dlui Radu Sbiera.

Volumul acesta este, mai înainte de toate, o neîndemânatică prelucrare a lui Eminescu. Dar el este rezultatul unui proces intelectual foarte curios şi interesant, care ar merita să fie cercetat într-un lung studiu de psihologie şi de stilistică.

Noi ne vom mărgini să indicăm pe scurt şi cu un exemplu, două, procedeele mai caracteristice prin care dl Radu Sbiera transpune pe Eminescu în ceea ce numeşte d-sa "poezii". Presupunem, în cele ce urmează, că cititorul cunoaşte bine pe Eminescu.

Primul procedeu: Dl R. Sbiera ia poezii întregi ale lui Eminescu, pe care le reface. Satira III a d-sale (Bucureşti, 13 martie 1906, stil vechi) nu e decât Scrisoarea III a lui Eminescu, bineînţeles coborâtă la ultimul nivel:

Voi, eroi, voinici de modă, înţelepţi şi semizei.

Ce sunteţi decât o gloată de nebuni şi de mişei?

A sunat şi ceasul vostru, banul nu vi se mai trece,

Prea ne-aţi îmbătat întruna cu minciuni şi apă rece!

Fanfaroni, pungaşi de ţară, calpuzani de vechi palavre,

Ce din ţară faceţi bursă, din biserici faceţi havre!

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Şi-apoi petecile ţării le cârpiţi cu cifre calpe

Şi din pielea ei, sărmana, faceţi voi mănuşi şi talpe,

Şi-n joben şi luci de stradă, în orgii de cafenele

Şi-n saloane îngropaţi voi a poporului grea jele...

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Voi aveţi neruşinarea să vă ziceţi patrioţi,

Când prădaţi averea ţării pe furiş ca nişte hoţi?

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Voi sunteţi stăpânii ţării, descendenţi de vechi romani?

Scamatori ce-nşală ţară şi popor, vechi şarlatani.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

O, strămoşi cu obiceiuri româneşti şi voievozi,

Aţi ajuns să fiţi o mască pentru-aceşti mişei, nerozi,

Cari vă mestecă în gură toată ziua, noaptea toată,

Şi cu voi ei îşi acopăr tot deşertu-n care-noată!

O, Mihai, ce stai călare pe un roib, şi-ţi zic viteaz,

Şi-ai privit cu ochii-n lacrimi la nebunii cei de azi,

Cum de pala-ţi nu s-ascute, calul tău nu prinde vânt

Şi în glas de tunuri multe nu le sapi un greu mormânt?

Voi, ce nu mai sunteţi vrednici să vă zicem noi români.

Stârpituri de fală veche, pocituri de vechi stăpâni...

Al doilea procedeu: Dl R. Sbiera combină bucăţi din diferite poezii ale lui Eminescu prelucrându-le: în a d-sale Luna, luna mă omoară!..., versurile:

De la strunga cea din vale urcă tânguiri de clopot

Şi tăcerea din văzduhuri se cutremură de-un ropot

sunt prelucrate după Călin al lui Eminescu, iar cele ale d-sale, care urmează imediat:

Iar talanga-n glas de-aramă mii de simţuri ea învie

Şi din noaptea nefiinţei scoate-n viaţă iar o mie,

după Scrisoarea I a lui Eminescu; apoi:

E atâta poezie...

a d-sale e din Scrisoarea IV a lui Eminescu ("atâta vară-n aer"), şi tot de aici:

Ea [luna] din ceruri o cărare până în pământ durează,

imagine falsă, căci la Eminescu "cărarea" pe care o face luna e pe lac, ceea ce are un înţeles.

În Satira I, dl R. Sbiera se întreabă: De ce nu scriu?... ca şi Eminescu în Scrisoarea II. Ideea e aceeaşi, dar d-sa ia şi din alte bucăţi. Aşa versurile

Când omul pentru el e tot, şi totul pentru el nimic,

Şi crede, ştie, jură toate că sunt în degetul său mic,

Când el, un punct din univers, chiar universul, lumea-ntreagă

În cap el spune că cuprinde, că el o leagă şi-o dezleagă etc.

sunt prelucrarea unor versuri din Scrisoarea I a lui Eminescu. Tot din Scrisoarea I a lui Eminescu sunt şi versurile dlui R. Sbiera:

Dar când a morţii coasă rece sălaş îi dă puţine scânduri etc.

Aşadar: De ce nu scriu? -- e problema din Scrisoarea II a lui Eminescu; răspunsul îl dă dl Sbiera arătând micimea omului (a savantului), după Scrisoarea I a lui Eminescu... Şi sunt aici şi bucăţi din Scrisoarea III a lui Eminescu, ca, de pildă, versurile:

Şi cine-s ce din înălţimea monoclului de sumeţie

Privesc horţiş . . . . . . . . . .

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Eroi născuţi în zodia virginelor de cafenele

Cu idealu-nchis în pungă şi-n foşnet surd de scumpe rochii.

În Potopul dl R. Sbiera vorbeşte de:

Dumnezeu-cerescul tată, care toate le-a făcut,

Dară el nici ani nu are, nici sfârşit, nici început,

. . . . . . . . . . . . . . . . . . .

El, bătrânul fără vârstă, tatăl lumii fără tată etc., versuri prelucrate după Scrisoarea I a lui Eminescu. Apoi, mai departe, în aceeaşi poezie a dlui R. Sbiera, găsim şi "neamul Cain" (din Scrisoarea IV a lui Eminescu) etc.

Al treilea procedeu: Dl R. Sbiera ia factura, tonul lui Eminescu. Procesul intelectual aici e foarte curios. Iată, de pildă, poezia Măi ciobane, în care împrumutul este mărturisit prin moto ("Las'arhimandritului/ Toată grija schitului,/ Lasă grija sfinţilor/ În sama părinţilor!" Eminescu). În acest Măi ciobane, dl Sbiera scrie o, cum să-i zic?... o transpunere a Doinei lui Eminescu:

Măi ciobane de la stână,

. . . . . . . . .

Lasă-n sama vântului

Toată grija cântului,

În sama copoilor

Toată grija oilor...

transpunere jignitoare, căci "copoilor" a dlui Sbiera e în locul "sfinţilor" din Eminescu!...

Dar iată un caz mai curios. E vorba de grozăvia poporului. Citez puţin, din economie de spaţiu:

...Ce, cu ceasul care trece, se apropie şi vine,

Şi tot creşte şi se înflă, golu-n lume de îl împle

Şi fiori de rele şoapte se lovesc de-urechi şi tâmple.

Şi din patru părţi a lumii se porneşte o furtună,

Vâjâlie (?) cu vântoase urlă, şuieră şi tună,

Şi la mijloc se încinge un vârtej de uragane,

Ce se-ncaieră la trântă, luptă de oştiri duşmane;

Vifor, viscole şi vânturi vâjâie, vuiesc în vaier etc.,

în care visul lui Baiazid, puţin, dar mai ales lupta de la Rovine din Scrisoarea III a lui Eminescu au servit dlui Radu Sbiera ca inspirare...

Nu mai stăruim asupra faptului (care ar fi "al patrulea procedeu") că dl Radu Sbiera utilizează pretutindeni idei, cuvinte, imagini din Eminescu... E vorba de Scumpa Bucovină!...? Desigur, vom găsi că peste Bucovina:

...prisos de-omidă se aşterne,

care e o parafrazare a cunoscutelor versuri din Doina lui Eminescu: "Din Boian la Vatra Dornii? Au umplut omida cornii".

Două bucăţi are dl Sbiera mai puţin rele: această Scumpă Bucovină! şi Sus pe bolta albastră.... Încolo -Prozaism:

Şi privirea ce-mi zbura

Încolo şi încoace,

A-ngheţat, şi-urechea mea

Aude numai toace.

Toace de dureri şi chin

Şi alta nu simţeşte... etc.

(Dar pentru capitolul "prozaism" pot servi, dealtmintrelea, toate citaţiile de mai sus.)

Lipsă de gust:

Şi-un bilet mă pun să-ţi scriu

Cu a ochilor cerneală,

Genele-s condeiul viu...

Buzele mi-s sugătoare,

Şi coperta al meu piept.

Marcă, gândul ca să zboare

L-al tău sân scrisoarea drept...

Spirit ca acesta:

După ele-mbla întruna

Cât era voinic holtei:

Dar de când i-au pus cununa,

Nu-i plac chipuri de femei!

Verbiaj: Imposibil de citat. Citaţiile ar ocupa pagini întregi. (Dealtfel, tot ce s-a citat până aici poate servi ca exemplu.) Să consulte cititorul, de pildă: paginile 58 şi 59 din Satira I; p. 92, 93, 94 din Potopul.

Nu voi da decât un vers, spre a se vedea acest verbiaj:

Jale, geamăt, strigăt, urlet, vaiet, ţipăt, bocet, plâns...

În Potopul, din cauza verbiajului neînfrânat, dl Sbiera ne vorbeşte, în vremea potopului, de:

Prin bordeie şi palate, prin saloanele feerici!!! etc., etc.

Acelaşi verbiaj şi aceeaşi lipsă de talent îl fac pe dl Sbiera să înjure ca în gazetele de provincie, când satirizează: "nebuni", "mişei", "minciuni", "fanfaroni", "pungaşi", "calpuzani", "bezmetici", "hoţi", imitând şi aici pe Eminescu -- vehemenţa acestuia, dar scoborând-o la nivelul cel mai de jos. Apoi, o "critică socială" de un... pesimism care vrea să fie ca al lui Eminescu.

Exemple pentru acest pesimism: -- Familia?

Faţă-n faţă cu altarul stă un mire şi-o mireasă.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Dară ei, când el [preotul] înşiră rugăciuni de cununie,

Gândul şi-l trimit'nainte la divorţul ce-o să vie.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Pe subt gene la cucoane el se uită mişeleşte,

Ei îi place de pe-acuma altul, şi abia aşteaptă

Ca să treacă ziua nunţii şi să fie mai deşteaptă

În alegeri rafinate şi-n a dragostelor râuri...

Dar a murit bărbatul:

Când prohodul lângă raclă-i cântă preotul şi psaltul,

Tânăra vădană, biata, dintr-un leşin cade-n altul!...

Urmează câteva ironii la adresa durerii prefăcute a vădanelor, apoi:

Nici un an nu trece bine -- şi vădana desperată

Veselă iar se mărită, cu speranţă încărcată...

-- Prietenia?

Dragostea de-amic şi frate este dragoste de şarpe.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . .

La colegi de funcţiune cauţi tu sinceritate?

Şi mai departe... Explicaţia e simplă: voind să faci satiră vehementă ca Eminescu şi neavând nici superbul şi profundul lui sentiment de indignare ori dispreţ, nici talentul lui -- dar voind totuşi să ai şi una, şi alta --, te dedai la exageraţii de limbaj, că doar-doar îţi vei da ţie şi altora impresia că simţi. Şi aceasta, o acordăm, se face aproape inconştient.

Dacă un Popovici-Bănăţeanu, fire melancolică şi suflet de artist, a găsit în Eminescu expresia melancoliei sale, pastişându-l cu talent -- dl Radu Sbiera, fire mai aprinsă, dar fără sufletul artist, a găsit în acelaşi Eminescu expresia sentimentelor sale vehemente şi l-a pastişat fără talent.