San-Marina

San-Marina astăzi are
Sărbătoare de păstori,
O serbare
De plecare
La Vardar ce cură-n mare,
Alergînd pe pat de flori.

Se întinde masă dalbă
Pe un plai lîngă Cătun,
Cu smîntînă
De la stînă
Şi cu fagi de miere albă
Şi cu vin de la Zeitun.
 
Dintr-o mînă-n altă mînă
Cupa pregiurată-n flori
Trece plină ;
Beau, închină
Pentru ţara lor română,
Pentru turme şi păstori.

Cei bătrîni cu albe plete
Cei dintîi la masă-nchin ;
Hora pasă
Lîngă masă,
De flăcăi şi june fete
Cu păr negru, cu alb sîn.

Şi pe cale mic şi mare
Stă, mai cată către sat
Cu plăcere
Şi durere,
Îi trimite fiecare
Cîte-un dulce sărutat.

Seara vine şi păstorii
La pîrîu toţi se opresc.
Şi fac focuri,
Şi fac jocuri
Pîn' ce visele-aurorii
Peste geana lor plutesc.

Astfel trece scurta viaţă
De străini neatîrnaţi,
Ca cocorii
Şi ca norii
Cînd pe cîmpuri de verdeaţă,
Cînd pe munţii cei înalţi.

Oamenii au arme dalbe
Şi femeile dulci nuri,
Cu guriţe
De liliţe,
Coame d-aur, feţe albe,
Ochii lai ca nişte muri.

Dar durerea, vai ! nu lasă
Nicăiri pe muritor.
Ce dor mare !
Ce-ntristare
Inima lor le apasă
Cînd oiţele le mor !

Fluierile şi cavale
Sună vesele cîntări.
Lîngă mese,
Cete dese
De copii se joc pe vale
Ca-ntr-un vis de desfătări.

Popii binecuvintează
Şi atunci toţi s-au mişcat
De plecare
Către mare,
Turmele înaintează,
Toţi cu totul le-au urmat.

Caii poartă în spinare
Corturi, paturi, aşternut,
Toată casa,
Toată masa
Şi vestminte de-mbrăcare,
Tot ce au, tot ce-au avut.

Mumele, în glugi pe spate,
Poartă prunci cu păr bălai
Sau mioare
Lîncezioare.
Clopotele, legănate,
Sună depărtat pe plai.

Turma beagă, cînii latră,
Caii nechează uşor ;
Mai departe,
La o parte,
Sub o măgură de piatră,
Cîntă-n fluier un păstor.