Rugăciune pentru pahar

De la Wikisource

Rugăciune pentru pahar de Ivan Nikitin, traducere de Alexei Mateevici

,,Şi mergând puţin au căzut pre faţa sa, rugându-se şi zicând: Părintele meu, de este cu putinţă, treacă de la mine paharul acesta; însă nu precum voi eu, ci precum tu" (Math., 26,39)

S-aprinde apusul aurit

De-asupra Iudeii mute,

Şi somnorosul amurgit

Îşi ţese umbrele tăcute...

Arzând în focul asfinţirii,

Stă înverzitul Eleon,

Scăldat în valul strălucirii

Cetatea muntelui Sion,

Măreţul Ierusalim,

Vederi deschide minunate:

Frumoasele lui clădituri

În felurite lăsături

Se văd pe coastă revărsate...

Colo — Gheval şi Garizim,

Spre răsărit albastre ape

Ale Iordanului. Pe-aproape,

Tot văi adânci, ce dorm în ceaţă...

A mării moarte frumusaţă

În ceruri ca prin vis priveşte.

Spre asfinţit, în depărtare,

Luceşte mijlocia mare,

Şi revărsarea nesfârşită

Lărgimea ei nemărginită

Pietrosul mal o îngrădeşte,

Îi întuneric şi tăcere

Lumini în ceruri se aprind...

Încet s-arată luna plină

Şi-a Ghethsimaniei grădină

O-mbracă în albastră haină.

Şi într-a serii sfântă taină,

Uitând de orişice durere

Ai Dumnezeului — Cuvânt

Trei ucenici dorm. Somnul lor

Li-i liniştit, adânc, curat.

Dar somnul lumii tulburat:

Răni grele din vechime-o dor...

Ruşinea fruntea îi pătează,

Blestemul cel greu, strămoşesc,

Din veac în veac o fulgerează,

Prin voia Tatălui ceresc,

Şi numa-Învăţătorul singur,

În pacea verzilor adâncuri

A Ghethsimaniei, nu doarme,

Fiind nevinovat, blajin,

Amarul scârbelor venin,

El bea blestemul ca să sfarme.

Pentru preasfântul adevăr

Golgotha, crucea o prevede,

Şi cuiul ascuţit de fier

Prin trupul Său intrând îl vede.

Şi tulburat de scârba morţii,

De groznicia aspră-a sorţii,

Se roagă-aşa lui Dumnezeu:

,,Părinte! Tânga mă apasă,

Puterea sufletului Meu

O soarbe ziua sângeroasă,

Eu ştiu — aceea zi veni-va

Şi cu tâlharii pedepsiţi

Feciorul Tău iubit muri-va,

Ca toţi să fie izbăviţi.

M-a blestema atunci mulţime,

Mi-a pune-n cap de spini cunună,

Pe când într-a cerului lărgime

Va plânge-nsângerata lună,

Batjocuri grele mi-or aduce,

Spurcând cu ele jertfa sfântă

Aceia căror de pe cruce

Le-ai da blagoslovire blândă,

Şi cu un râs răutăcios

S-or îndârji ei la Hristos...

Părinte! Treacă-mă paharul

Acesta, care-mi dă amarul

În schimb pentru răscumpărare!

Dar dacă nu-i altă scăpare

Din blestemarea părintească

Decât prin greaua suferinţă

Ruşinea crucii şi prin chin, --

Atunci-naintea Ta închin

Voinţa mea cea omenească

Şi-ascult preasfânta Ta voinţă!"

Sfârşit-au, şi uşor păşind,

La ucenici încet s-au dus

Şi i-au găsit încă dormind,

Mântuitorul Iisus.

,,Sculaţi! le-a zis, venit-a ceasul,

Sculaţi din somn şi vă rugaţi,

Ca voi ispita şi necazul

Uşor în lături să le daţi;

Credinţa tare să vă fie,

Ca şi-n ispită să se ţie!"

Au zis — şi iar s-au depărtat

Unde-au mai plâns şi s-au rugat.

Şi de o nouă scârbă-aprins

A se ruga El iar a prins:

,,Părinte! M-ai trimis în lume,

Spre slava sfântului Tău nume,

Dar lumea nu m-a mai primit;

Despre iubire i-am vorbit

Şi nu m-a ascultat pe Mine.

Am fost al ei Vindecător

Şi din nevoi Izbăvitor,

Dar n-au crezut că-s de la Tine.

Eu m-am rugat pentru vrăjmaşi

Şi le-am adus cu Sine pace,

Dar a Sionului oraş

Dureri şi chinuri Mie-mi face.

Pe morţi eu din morminte-am scos,

Vestind că moartea îi călcată,

Şi lumea oarbă pe Hristos

Îl trage-acum la judecată.

Părinte! Treacă-mă paharul

Acesta care-mi dă amarul

În schimb pentru răscumpărare!

Tu eşti stăpânitor luminii

Şi voia Ta sfârşire n-are,

Dar dacă crucea Mea şi spinii,

Dar dacă sângele Meu sfânt,

Dreptatea Ta dumnezeiască

Cu viclenia omenească

Prin vrerea Ta vor împăca,

Atunci Eu binecuvântând

În crucea Mea mă voi urca!"

Şi iarăşi El, uşor păşind,

La ucenicii Săi s-au dus

Şi iarăşi i-au găsit dormind

Mântuitorul Iisus.

,,Sculaţi! le-au zis, venit-a ceasul,

Sculaţi din somn şi vă rugaţi,

Ca voi ispita şi necazul

Uşor în lături să le daţi;

Credinţa tare să vă fie,

Şi-aproape-a slavei-mpărăţie...

Şi vine lupta sângeroasă,

Ce soarta lumii păcătoase

Va hotărî pe totdeauna"...

Tăcere. Prin grădină luna

Luciri de umbre împleteşte...

Şi iarăşi El se despărţeşte

De ucenici plin de mâhnire,

Şi-ntr-a smochinilor umbrire,

Vărsând sudori fierbinţi de sânge

Se roagă iar şi iară plânge.

,,Părinte-al Meu şi Dumnezeu,

De greul scârbei eu mă-ntunec,

Ducând al omenirii rău,

Ca om în calea mea mă lunec,

Ruşinea toată o ridic

Veninul vremilor trecute,

Tăria morţii ca s-o stric

Spre slava firilor căzute.

Părinte Sfinte! Mă auzi,

Norodul tău îl mântuieşte,

La chinuire mă-ntăreşte,

În faţa celor orbi şi muţi,

Ş-atunci cu dragoste la moarte

Jertfi-voi inima ce-mi arde!"

Au zis — şi mâinile în sus

Întins-a Domnul Iisus.

Şi s-a făcut tot rugăciune...

Şi foc în faţă îi ardea

Sudori de sânge aprindea...

Şi iată-a Domnului minune!

Seninul cer a scăpărat

În străluciri nepământeşti,

Şi-ndată drumul jos şi-a dat

Un duh din firile cereşti.

Era nespus de minunată

Privirea lui cea liniştită,

De-o sfântă pace luminată,

I-i fruntea lui însufleţită.

Şi ca un soare de amiază,

Întreaga faţă scânteiază.

A stat lângă Învăţător,

Şi cu vorbiri cereşti şi blânde

La jertfa morţii sale sfinte

L-a îndemmnat. Şi rugător

Genunchii Săi uşor îşi pleacă

Şi-n linişte, singurătate

Alături de Hristos se roagă.

Dorm toate pline de păcate;

În ceruri — o tăcere-adâncă,

Şi numai singur duhul rău

Durerea nu poate să-şi stingă,

El ştie bine, Dumnezeu

Împărăţia lui o curmă

Şi o zdrobeşte fără urmă,

Căci, pentru lumea păcătoasă,

Hristos cununa cea spinoasă

Cu bucurie o primeşte.

Cu mintea sa fudulă, rece,

Acum el bine înţelege

De ce se roagă şi scârbeşte

Hristos, ducându-se la chin,

Să guste crucea Sa şi spinii;

Şi plânge-al răului stăpân

De slava Domnului luminii.

Luceşte luna. Sfântul înger,

Lăsând pământul cel de plângeri,

În cer prin nouri s-a grăbit,

Pe când puternic, întărit,

Hristos la ucenici s-au dus.

În clipa-aceasta minunată,

De o mărire negrăită,

Ce frumuseţe-nsufleţită

Ardea în faţa preacurată!

Mântuitorul Iisus

Deschis-au gura şi au zis:

,,Se împlineşte ce-a fost scris

De cei-naintea Mea veniţi:

S-aproape zilele durerii;

Sculaţi-vă şi nu dormiţi,

Venit-au clipele vânzării!"

Şi-a Ghethsimaniei grădină

De suliţi multe-a răsunat,

Şi a făcliilor lumină

Pe vânzător l-a luminat.

Aprilie 1913