Răsmeliţa morţilor

Domnea-n locaşul vecinic o noapte-ntunecoasă,
Şi unul după altul, falangă fioroasă,
Ieşeau de prin morminte scheletele de morţi
,,Deschidă-ne iar viaţa lucioasele ei porţi...
Destul de când mormântul ne supse şi ne roase",
Striga învălmăşită răsmeliţa de oase,
,,Destul de când ne-apasă mormântu-ngrozitor...
Vrem viaţă, vrem lumină, vrem soare-ncălzitor."
Şi ţestele prin iarbă dau fuga-nsufleţite,
Purtate de schelete în grab' reîntocmite,
Aşa că cimitirul era ca un vârtej
În care câte-o ţeastă fugea după-un gâtlej,
Iar deget după deget, şi coaste după coaste,
Urmau în goana mare ca oaste după oaste...
Femurul, câteodată, un tibia prinzând,
Da jalnice ocoale, trosnind şi şchiopătând,
Şi-n groaznicul amestec, ciocnindu-se în cale,
Albeau prin noaptea neagră coloane vertebrale...
Claviculă şi cubit, şi metatars, şi stern
Păreau mişcate astfel de-acelaşi dor etern,
Iar oasele cu-ncetul la rând înghesuite,
Cu zgomot în schelete erau reîntocmite,
Şi glasul ce din toate ţipa îngrozitor
Era: ,,Vrem aer, viaţă, vrem soare-ncălzitor".