Prometeu

Prometeu de Johann Wolfgang von Goethe

Traducere de Panait Cerna. Publicată în Sămănătorul, III, nr. 51, 1904.

Încarcă, Joe, cerul tău
Cu nouri în mânie!
Ș-asemenea unui copil,
Ce-abate scaiul pe poteci,
Deprinde-ți apriga mânie
Trăsnind stejari și piscuri reci!
Dar niciodată n-ai să potopești
Pământul meu iubit,
Coliba mea, la care n-ai clădit,
Și vatra mea,
Al cărei foc
Mi-l pizmuiești...

Eu nu cunosc, o, zei, în toată firea,
Neam mai sărman ca voi
Și nici va fi!
Voi vă cârpiți vieața zi cu zi,
Hrănindu-vă mărirea
Cu-al jertfei bir,
Cu fumul rugăciunii,
Și ați pieri de foame, de n-ar fi
Copiii, cerșetorii, toți nebunii
Îngenuncheați nădejdii și minciunii.

Pe când eram copil,
Și nu știam ce cale mi-e ursită,
Îmi îndreptam privirea rătăcită
Spre soare, ca și cum într-însul
E-un suflet ce mi-aude plânsul,
O inimă ce se îndură
De cel răpus de chin și ură.

Ce duh mă ajută-mpotriva
Titanilor trufie?
Și cine-mi mântui vieața
De moarte?
Din sclavie?
Nu le-ai făcut prin tine însăți, oare,
Tu inimă sfânt-arzătoare?
Și, înșelată, n-ai adus
Zadarnice cântări de mulțumire
Și jertfe
Adormitului de sus?
Să te ador pe tine, eu?
De ce? Ai alinat vrodată chinul
Celor îngenuncheați?
Ai șters vreodată ochi înlăcrimați?
Puternica Vecie și Destinul,
Stăpânii tăi ș-ai mei,
Nu m-au creat pe mine, ca pe zei?
Crezi tu că voi urî vieața, poate,
Și pribegi-voi prin pustiuri grele,
Fiindcă florile visării mele
Nu pot să lege toate?

Aici rămân și voi zidi mereu
Făpturi de oameni, după chipul meu
Un neam la fel cu mine:
Să sufere, să plângă, să muncească,
Și să se veselească,
Și să se uite cu dispreț la tine
Ca mine!