Politică înaltă
De la Wikisource
| Politică înaltă de Ion Luca Caragiale |
| 1899 |
Am un isnaf de la ţară bun prietin, care crede orbeşte în ce-i spun eu, mai cu seamă atunci când îi convine să crează. Mai ales în politică mă consultă ca pe un oracol. A venit alaltăieri la mine; mi-a spus că a intrat într-o daraveră de păcură şi m-a rugat să-i spun tot ce ştiu despre americanul ăla, care vrea să ne cumpere ţara.
Eu, care, în privinţa acestei afaceri, nu ştiu nimic decât că odată ne-a trecut Rockfeller pe la nas şi n-am ştiut să-l prindem, n-am vrut să-l las pe provincial să plece deziluzionat de mine, să mă socotească lipsit de orice cunoştinţă a culiselor politice - şi, tot sunt gazetar, zic: de ce nu i-aş clădi amicului meu câteva caturi de baliverne, cu cari şi el la rându-i să facă furori la cafeneaua centrală din orăşelul lui ?
- Ascultă-mă, neică - zic eu - îţi spun ce ştiu, ce am putut afla până aseară; însă te rog să rămână-ntre noi; nu voi să se afle că eu am dat sfoară-n ţară.
- Doamne fereşte! zice isnaful.
- Uite ce e... Ştii că venise odată americanul cela cu bani buni, şi făcea propunere foarte folositoare pentru noi, şi nu s-a putut face nimica.
- De ce?
- De ce, de nece! nu s-a putut.
- De ce nu s-a putut?
- Pentru că n-au vrut liberalii.
- Apoi, acuma auz că ei vor...
Văzând eu că isnaful mă-ncurcă, zic: să-l iau repede...
- Uite ce e, neică - zic - dumneata eşti de la ţară, nu pricepi cum se joacă de sus politica subţire.
- Spune dumneata, ca să pricep; de aia am venit.
- Când era să se isprăvească daravera cu americanul, a venit altcineva şi a zis: nu se poate!
- Care altcineva?
Eu, văzând că isnaful mă ţine de scurt, ca să-l ameţesc, zic:
- Disconto-Gesellschaft!
- Cum?
- Disconto-Gesellschaft! Ai auzit dumneata de Disconto-Gesellschaft?
- Nu! tot american e?
- Nu - zic eu - e neamţ.
- Ei şi, ce treabă are neamţul să se amestece?
- Ştiu eu?
- Şi atunci?
- Atunci americanul a înţeles cum merge şiretenia, şi, se zice, a propus neamţului... să-l ia tovarăş la parte... Dar...
- Dar ce?
- Dar, s-a întâmplat şi liberalii să se hotărască atunci să strige, ca să auză ţara, că vor ciocoii să o vânză la americani... Si când au văzut ciocoii că nu merge, s-au închinat cu plecăciune americanului, şi americanul a-nţeles cum devine politica, şi-a luat geamantanele şi a plecat.
- Care va să zică am rămas cu buzele umflate.
- Ba nu, fiindcă au căzut ciocoii şi au venit liberalii, şi acuma...
- Ce?
- Acuma, zice că vine neamţul...
- Apoi, neamţul dă cât da americanul?
- Dacă n-o da tocmai atâta, tot o să dea ceva...
- Apoi are de unde?
- Are; şi dacă n-o avea destul, o să ia acuma el tovarăş pe americanul la parte...
Isnaful, auzind balivernele mele, zice:
- Ia ascultă-mă, de la ţară oi fi eu, dar aşa de prost nu sunt să-ţi crez toate mofturile dumitale.
- Ce mofturi, nene? întreb eu serios.
- Astfel de lucruri numai pân capul celui mai mare moftangiu poate să treacă!
Şi a plecat isnaful meu cam supărat, înţelegând că dacă ar fi adevărat ce spun eu, ar fi prea-prea, că vreau adică să-mi bat joc de el.
