Pisica sălbatică şi tigrul
De la Wikisource
| Pisica sălbatică şi tigrul de Grigore Alexandrescu |
Un cotoi sau pisică,
Din două nu ştiu care,
Nici mare, nici prea mică,
Dar foarte mîncătoare,
Şi din soiul acela ce-n păduri locuieşte
Şi pe copaci trăieşte,
Văzu un tigru mare
Trecînd pe o cărare.
De sus de pe ghindaru unde era urcată,
Pisica socoti
Că poate a-l îngrozi;
Şi făr-a pierde vreme se adresă îndată
La tigru ce trecea,
Fără a o vedea:
„Ia stăi, mă rog, puţin, jupîne de pe jos,
Care te socoteşti
Că nu ştiu cine eşti;
Mîndria ce arăţi cu noi e de prisos:
Ştii din ce neam mă trag şi că strămoşii mei
Sînt fii de dumnezei?
Nemuritorii toţi, din cer cînd au fugit,
Subt nume de pisici în lume au trăit.
Preoţii egipteni în templuri îi slăvesc,
Şi nişte tigri mici cu noi se potrivesc!“
— „Dacă strămoşii tăi cu tine semăna,
Negreşit era proşti cîţi lor se închina,
Răspunse tigru meu; iar daca au avut
Vrun merit cunoscut,
Ceva dumnezeiesc,
Atunci eu te căiesc,
Şi pentru starea ta de milă sînt pătruns,
Căci d-or fi cîte spui, zău, prea rău ai ajuns.“
Deşi mulţi au zis-o, eu tot o mai zic:
Slava strămoşească pe strămoşi cinsteşte;
În zadar nepotul cu ea se făleşte,
Cînd e, cum se-ntîmplă, un om de nimic.
(Ed. 1842)
Atelajul eterogen - Boul şi viţelul - Bursucul şi vulpea - Castorul şi alte lighioni - Catîrul ce-şi laudă nobilitatea - Catîrul cu clopoţei - Cîinele izgonit - Cîinele şi căţelul - Cîinele şi măgarul - Cometei anonsate pentru 13 iunie - Corbii şi barza - Cucul - Dreptatea leului - Elefantul - Iepurele, ogarul şi copoiul - Lişeţa, raţa şi gîsca - Lupul moralist - Mielul murind - Mierla şi bufniţa - O profesiune de credinţă - Oglindele - Pisica salbatică şi tigrul - Privighitoarea şi măgarul - Privighitoarea şi păunul - Răspunsul cometei - Şarlatanul şi bolnavul - Şoarecele şi pisica - Toporul şi pădurea - Uleul şi găinile - Umbra lui Mircea - Ursul şi lupul - Ursul şi vulpea - Vulpea liberală - Vulpoiul predicător - Zugravul şi portretul