Parestezie

 

să respiri
proaspăt cu
ochii mari bolnavi de
mirare și
mîinile tale verzi și
unghiile vopsite în
alb și spațiile
neclare dintre
liniile
delicate ale
sprîncenelor cînd
nasul tău roz
prevestește zăpada
să vorbesc
ore-n șir
cuvintele altora
tălpile lor
strivindu-mi privirea întoarsă
de la reparații optice pe
izvorul crișului și
țipătul tău croșetat cu
dinții ascunși
printre biletele de peron și
trei mănuși pierdute
înainte de ora plecării sau
poate pistruii tăi
dezinhibați
sîmbătă dimineața cu
herbie hancock și
glen miller
ascunși în mașina de
tocat amintiri