Pământului

Pământului
de Elisabeta de Wied


Vai ce durere 'n suflet,
Pământule, tu porți –
De mii de ani tu singur
Îngropi copiii morți.

Și-așa de multe lacrimi
Tu plângi de mila lor,
Din cer să-ți fie Domnul
A-tot-îndurător.

Dar câți copii la sânu-ți
Mereu tu ai să strângi
Și mii de ani, Pământe,
Vai cât o să mai plângi!