No. 7

Damian, poetul liric,
Trubadurul pesimist,
Îşi lungeşte-a drum privirea
Şi pe gînduri cade trist.

Căci în lumea asta crudă
Şi avară pentru el,
A-nceput să i se-nfunde
Cu viaţa de tembel.

"Ah, bătrînă năzuroasă,
Pentru ce atîta fard,
Dacă nu-nţelegi durerea
Şi iubirea unui bard?"

Damian vorbeşte singur.
"Luni întregi te-am urmărit;
Nopţi de iarnă sub fereastră-ţi,
Tremurînd şi zgrebulit,

Aşteptam să-ţi pleci privirea
Şi un semn să-mi faci, oftînd;
Am răbdat şi frig şi foame
Şi tot îmi ziceam în gînd:

Tu, bătrînă şi bogată,
Eu sunt tînăr şi sărac...
Ce nu-mi cumperi tinereţea !
Cum ţi-aş mai veni de hac !

Dar atîta chin şi versuri
Fără de folos mi-au fost:
A plecat la băi ingrata...
Grea-i viaţa fără rost !

Şi-acum tot ce-mi mai rămîne
E să plec iar la «vînat»:
La revista mea Progresul
Să mai fac un abonat !..."

Fluierînd, îşi şterge haina
Şi se piaptănă frumos.
Ghetele îi sunt cam rupte,
Pantalonii roşi pe jos;

Dar la un poet, profane,
Nu căta decît la cap.
Căci acolo toată slava
şi podoabele-i încap.

Damian şi-ndreaptă paşii
Spre otel "Continental",
Unde-a tras de-abia aseară
Un chiabur "provincial".

Sfiicios bate la uşă...
— Intră ! îi răspunde-un glas.
Salutînd, scoate-o hîrtie
Şi, tuşind, mai face-un pas.

— Domnule, Revista noastră
Are ţinta să îndrepte
Spre progres această ţară
Pe căi netede şi drepte,

Şi ştiind al d-voastră
Patriotic sentiment,
Comitetul nostru astăzi
V-a ales de prezident !

Iată, v-am adus hîrtia,
Ş-o chitanţă v-am făcut...
Douăzeci de lei... Vă-nscriem
Abonat de la-nceput.

— N-ai noroc, c-un sfert de oră
Înaintea dumitale
Tot cu-aşa tertip un tînăr
Mi-a ciupit ceva parale...

Bietul bard salută, iese,
Ruşinat şi tot sărac;
Toate cele împrejuru-i
În părăgini se prefac !...

Capitala e pustie,
Caldarîmul e de foc:
Ce te faci acum pe vară,
June fără de noroc?...

Damian, poetul liric,
Trubadurul pesimist,
Îşi lungeşte-a drum privirea
Şi pe gînduri cade trist.