No. 4

Sander, fantele de tobă,
Sportmen, cavaler vestit,
Trist, se cată în oglindă
Şi găseşte c-a slăbit.

Răsturnată-ntr-un fotoliu
Şi gătită ca la bal,
Doamna lui stă şi citeşte
Un roman sentimental.

Uneori spre el privea
Ca din slăvi şi-o lasă greu,
Şi zbîrcind din nas murmură:
"Ce figură de lacheu !..."

El îi vede în oglindă
Ochii mici, răutăcioşi;
Dar, sub nobila ei frunte,
Îi găseşte tot frumoşi.

Şi în gîndul lui măsoară
Drumul lung pe care-a mers;
Suspinînd priveşte-n urmă
Cîte fericiri s-au şters !...

Lustruit prin şcoli străine,
Tînăr, frumuşel, bogat,
În saloane, printre rochii,
E copilul răsfăţat.

De gătelele din baluri
Pajul sexului frumos
Scrie cronici parfumate,
Vînturînd eternul sos —

Stilul-fard de buduaruri
Plin de stele şi de flori,
Epitetele galante
Ce dau babelor fiori !...

Astfel, norocosul Sander,
Cu toate e înzestrat,
Se ridică-n cinstea lumii,
Ca un fiu de împărat:

Fără muncă, fără zbucium,
Toate cele-i merg în plin;
Doar cu gîndul le gîndeşte,
Şi de-a gata toate-i vin.

Nici o poartă spre mărire
Pentru el închisă nu-i.
Alţii luptă şi asudă,
Iar izbînda e a lui.

Iată-l, radios şi falnic,
Pe-aşa stepenă-nălţat,
Că, privind în jos, se simte
De-adîncime fascinat.

Toată lumea îl admiră;
Însuşi veselul hagiu,
Cu ochi mari cătînd la dînsul,
Nu se-ncrede că-i e fiu !...

Însă viermele dorinţii,
Pururea neadormit,
Nu îngăduie pe nimeni
Să se creadă fericit.

"Ce folos, îşi zice Sander,
C-am ajuns aşa de sus,
Şi averea ce mi-i bună,
Dacă fiu de nobil nu-s !...

Aspazio, Aspazio,
Sub blazonul tău mă ia,
Şi-ţi voi pune la picioare
Slava şi viaţa mea !"

Cîtă crudă rezistenţă !
Cît dispreţ n-a înghiţit
Bietul Sander, pîn' s-atingă
Pergamentul aurit !...

Şi în urmă, ce viaţă
De mustrări şi umilinţi:
Nostalgiile nobleţii,
Dorul vecinic de părinţi.

Şi cuvinte-nveninate
Ce rănesc ca un cuţit !...
Toată vina-i a lui Sander —
El ştia că nu-i iubit...

Astăzi nu mai e "mărire".
Ca un simplu muritor,
Stă... socoate mersul vremii
Monoton şi fără spor,

Şi priveşte trist la golul
Ce în juru-i s-a făcut...
S-au stîns lămpile de baluri,
Şi ţimbalele-au tăcut.

Fantele de-odinioară,
Jucătorul cel vestit,
Cată jalnic în oglindă...
Ce devreme a-nălbit !