Murmurul fîntînei
De la Wikisource
| Murmurul fîntînei de Dimitrie Anghel |
| Publicată în Pagini literare, 29 aprilie 1899 (sub titlul În grădină) |
În murmurul fîntînei plînge povestea vremilor trecute...
De ştii s-asculţi, auzi iar glasul atîtor guri ce-s astăzi mute:
S-a potolit atîta viaţă, ş-a ars atîta foc de soare,
De ani şi ani, de cînd tot curge împrăştiind mărgăritare.
De ani şi ani... dar de atuncea grădina ş-a schimbat stăpînii
Cu glasuri gîngave alt'dată — pe cînd eram copii — bătrînii
Lung sfătuiau în şoapta apei sub cernerea de umbre sure,
Ş-acuma numai apa plînge, iar noi ne-am răzneţit pe-aiure.
Sunt ani şi ani... dar astăzi unde-s copiii gureşi ? Unde-i oare
Copila ce privea uimită la curcubeiele de soare
Ce se fărmau în praful apei, şi s-aprindeau din nou măiastre,
Ca iarăşi să se năruiască etern ca visurile noastre ?
Sînt ani, şi de atunci în noapte s-au prăvălit grămadă anii
Şi dintre toţi eu singur numai, ţinînd azi firul Arianii
Mai rătăcesc ş-ascult cum cîntă pierdut pe-aleele deşarte
În murmurul fîntînei glasuri ce vin de dincolo de moarte.
Eu singur mai ascult, şi-n umbra întunecată din aleie,
Plîngînd ca un copil ruina luminelor de curcubeie,
Aş vrea, în dorul lor ş-al vostru, acum cînd nu mai sînt bătrînii,
Să-nmlădii pentru voi un cîntec etern ca murmurul fîntînii.
