Mugur, mugur, mugurel...

De la Wikisource

Mugur, mugur, mugurel... de Sándor Petőfi

Traducere de Ştefan Octavian Iosif

În oraşul ăsta am deschis eu ochii;

Salutare, locuri mândre, scumpe mie!

Doina doicei mele din copilărie

Sună-n tot oraşul: doica-mi cântă mie?

Glasul ei e-acesta? ori poate mă-nşel:

"Mugur, mugur, mugurel!..."

A plecat, odată, un copil voios,

Azi, bătrân, se-ntoarce tot pe-aceeaşi cale...

Hei, de-atunci ce mult e... griji, necazuri, boale,

Bucurii puţine, şi atâta jale!

Cum mai trece vremea..." trist îngână el:

"Mugur, mugur, mugurel!..."

Oare unde sunteţi, tovarăşi de joc?

D-aş vedea pe unul barem dintre voi!

Să mai stăm de vorbă, veseli amândoi,

Să ne reîntoarcem anii înapoi,

Anii cei de basme, să cânt iar cu el:

"Mugur, mugur, mugurel!..."

Fără de hodină, pasăre pribeagă

Care-şi cată cuibul cald de-odinioară

Când se-ntoarce iară mândra primăvară,

Gândul meu colindă, pretutindeni zboară,

Şi mă mir eu singur câte-mi spune el:

"Mugur, mugur, mugurel!..."

Sunt copil acuma, iarăşi sunt copil!

Pe-o nuia încalec... lumea e a mea!

Sare şi nechează murgul meu — nuia,

Merg la jgheab, devale, şi îi dau să bea...

Hii, murguţ, în lume, zboară rândunel...

"Mugur, mugur, mugurel!..."

Clătinat răsună clopotul din turn,

Calul, călăreţul cad de oboseală...

E-n amurg... acasă doica mă ia-n poală...

Aţipesc, şi visuri mândre mă înşală;

Doica mă alintă, cântă-ncetinel:

"Mugur, mugur, mugurel!..."