Mugur, mugur, mugurel...

Mugur, mugur, mugurel...
de Sándor Petőfi
Traducere de Ștefan Octavian Iosif


În orașul ăsta am deschis eu ochii;
Salutare, locuri mândre, scumpe mie!
Doina doicei mele din copilărie
Sună-n tot orașul: doica-mi cântă mie?
Glasul ei e-acesta? ori poate mă-nșel:
"Mugur, mugur, mugurel!..."
A plecat, odată, un copil voios,
Azi, bătrân, se-ntoarce tot pe-aceeași cale...
Hei, de-atunci ce mult e... griji, necazuri, boale,
Bucurii puține, și atâta jale!
Cum mai trece vremea..." trist îngână el:
"Mugur, mugur, mugurel!..."
Oare unde sunteți, tovarăși de joc?
D-aș vedea pe unul barem dintre voi!
Să mai stăm de vorbă, veseli amândoi,
Să ne reîntoarcem anii înapoi,
Anii cei de basme, să cânt iar cu el:
"Mugur, mugur, mugurel!..."
Fără de hodină, pasăre pribeagă
Care-și cată cuibul cald de-odinioară
Când se-ntoarce iară mândra primăvară,
Gândul meu colindă, pretutindeni zboară,
Și mă mir eu singur câte-mi spune el:
"Mugur, mugur, mugurel!..."
Sunt copil acuma, iarăși sunt copil!
Pe-o nuia încalec... lumea e a mea!
Sare și nechează murgul meu — nuia,
Merg la jgheab, devale, și îi dau să bea...
Hii, murguț, în lume, zboară rândunel...
"Mugur, mugur, mugurel!..."
Clătinat răsună clopotul din turn,
Calul, călărețul cad de oboseală...
E-n amurg... acasă doica mă ia-n poală...
Ațipesc, și visuri mândre mă înșală;
Doica mă alintă, cântă-ncetinel:
"Mugur, mugur, mugurel!..."