Măsuța mea
| Măsuța mea de Octavian Goga |
Și-a dus o-ntreagă veșnicie
Trudita anilor povară
De când legarăm prietenie,
Măsuța mea de-odinioară.
În umbra vechei cafenele,
În cel mai tăinuit ungher,
Ne luminau aceleași stele,
Același colț senin de cer.
Aici, în nopțile de iarnă,
Singurătatea mea amară
Putea visările să-și cearnă
Prin fumul leneș de țigară...
Măsuța mea, ți-aduci aminte
De-atâtea zile fără soare,
Când fruntea mea cădea fierbinte
În palmele tremurătoare?...
Pe bolta ei trandafirie
N-avea credința mea înfrângeri,
Și-n mândra noastră sărăcie
Ea ne vrăjea un cor de îngeri.
Cum m-a furat de-atunci viața
În goana ei fără repaos...
S-a stins în neguri dimineața
Rătăcitorului în haos...
Azi, după vremi, de patimi pline,
Măsuța mea, iar ne-ntâlnim,
Duceam șirag de vieți în mine,
Azi mă întorc c-un țintirim.
Mi-am risipit de mult în lume
Senina visurilor salbă;
Măsuța mea, îți spun un nume,
Și-l scriu pe marmura ta albă...
Revedere - Oaspe vechi - Agonie - Paris (I) - Ziua (II) - Notre dame (III) - Felinarul (IV) - În muzeu - Cinquecento - Mama - Măsuța mea - La mal - Aeternitas - De profundis - Lacul - Eu stau la mal... - Scrisoarea ta... - Gândește-te... - Scirocco - Poet - Doina - Voi veniți cu mine... - Inima - Strămoșii... - Carmen laboris - Scrisoare - Moș Crăciun - Eu știu un basm - Trage-ți oblonul... - Un trandafir se stinge - Taina - Toamnă nouă - Mă-ntorc din nou - Amurg - O lacrimă - Moștenire - O clipă