Mănușa

Mănușa de Friedrich Schiller

Traducere de Mihai Eminescu

Lâng-a leilor grădină regele Francisc așteaptă,

Ca să vază cum s-o-ncinge între fiare lupta dreaptă.

Împrejur cei mari ai țării și ai sfatului s-adună.

Pe balconul nalt se-nșiră dame-n veselă cunună.

Regele dă semn cu mâna, sare-o poartă din țâțâne

Și un leu iese în față, cumpătat, cu pasuri line,

Mult se uită împrejuru-i, cască lung, și a lui coamă

Scuturând-o, își întinde mușchii și s-așează jos.

Regele un semn mai face, se deschide-o altă poartă

Și dintr-însa se repede

C-un sălbatec salt un tigru, care când pe leu îl vede

Muge tare,

Coada roată o-nvârtește,

Scoate limba,

Sperios însă pe leu într-un cerc îl ocolește,

Sforăie înverșunat,

Apoi mormăind se-ntinde

Lângă el.

Regele mai face-un semn,

Și pe două porți deschise

Se azvârl doi leoparzi,

Ce cu poftă inimoasă de-a lupta se și aruncă

Peste tigru.

Dar acesta îi apucă în cumplitele lui gheare ­

Leul muge,

Se ridică în picioare,

Fiarele se-nfiorează,

Și-mprejur, arzând de dorul de-a se sfâșia-ntre ele,

Se așează.

O frumoasă mână scapă de pe margine de-altan

O mănușă, drept la mijloc, între tigru și-ntre leu;

Iară dama, Cunigunda, zise-atunci, bătându-și joc,

Cavalerului Delorges:

„Dac-amorul ți-e fierbinte cum te juri în orice oară,

Să te văz,

Mergi, mănușa de-mi ridică!"

Cavaleru-aleargă, iute se coboară

În grozava prejmuire, calcă sigur, fără frică,

Din mijlocu-acelor monștri,

Cu-a lui degete-ndrăznețe el mănușa de-o ridică.

Cu mirare și cu groază

Damele și cavalerii l-au privit,

Însă foarte liniștit

El mănușa o aduce înapoi.

De-a lui laudă răsună orice gură,

Cunigunda îl privește cu o gingașă căldură,

Ce-i promite că norocu-i e aproape. ­

Dar mănușa el în față i-o aruncă:

„Doamna mea, o mulțămire ca aceasta n-o mai voi!"

Și-o lăsă numaidecât.

(Schalk Bibliothek, Heft 5, Leipzig, 1881)