Lişeţa, raţa şi gîsca

Spun că-n vara trecută o lişeţă ş-o raţă,
Ai lebedei de baltă consilieri privaţi,
Supt preşedinţa gîştei s-au strîns de dimineaţă
Pe lac la Cişmegiu; acolo invitaţi
Erau din înalt ordin a hotărî în sfat
        O pricină de stat,
Adică prin dezbateri adînc să chibzuiască
Pentru un peşte mare, cu ce sos să-l gătească.
        Căci lebăda gîtoasă
        Voia să dea o masă;
Mare le fu gîlceava şi lungă convorbirea:
Prezidentul le zise: „Fraţilor senatori!
        Să lăsăm chibzuirea,
Pricina, cum să vede, e foarte delicată,
Şi dup-a mea părere trebuie amînată:
        Veniţi mîine în zori.“
Propunerea aceasta cu toţi o aplaudară
        Şi pentru-ntîia oară
        Pe gîscă lăudară
Pentru a ei ideie, apoi se risipiră
Şi a doua zi iară l-acelaşi loc veniră.
Pîn-a doua zi însă ştiţi ce s-a întîmplat?
Fiind vară şi soare şi o căldură mare,
        Peştele s-a stricat
        Şi racii l-a mîncat.

Cuvintele-aci scrise să nu vă pară glume;
Consiliuri d-acestea vedem destule-n lume,
        Şi la noi mai ales
        Se-ntîmplă foarte des.