Legenda uriaşilor

• Legenda comunei Rozavlea
  

În vremuri de demult, se zice că trăia în Cuhea (Maramureş) un uriaş. El avea o fată tot uriaşă pe care o chema Rozalia. Fata, într-una din zile, pribegi printre nişte dealuri. Acolo, pe o pajişte întinsă, erau doi oameni, cu un plug cu patru boi. Fata crezu că sunt nişte jucării şi luă oamenii cu tot cu plug şi cu boi în şurţ – i-o dus la tătu-so:
- Uite, tată, ce jucării am găsit!
Tatăl său îi zice:
- Nu-s jucării, dragă fată. Îs oamnei şi ei or stăpâni pământul de amu înainte. Noi, uriaşii, ne-om zărăsti. Du-te şi lasă-i acolo de unde i-ai luat, şi pântru c-ai călcat pe acolo, locu s-a chema Rozavlea (În Calendarul Maramureşului, 1980, p. 103, consemantă de Ileana Pop).

• Numeroase legende vorbesc despre cetatea de la Onceşti, ca fiind sălaşul uriaşilor (La Onceşti s-au descoperit ruinele unei cetăţi din timpul dacilor).
  

- "Aici au stat, într-o cetate, aici, la noi" (P. Bilţiu, Izvorul…, 1999, p. 143, t. 113, Onceşti, 1977);
- "Uriaşii au fost colea-n cetate. Aşa spunea moşul" (idem, p. 144, t. 114);
- "Uriaşii erau aici, al Onceşti, în locul care-i zic Cetăţaua. De la Borcut meri pe un deluţ rotund" (Idem, p. 145, t. 115).

• "Uriaşii trăiau demult. Ziceau bătrânii că, atâta erau nişte oamnei de mari, că unul s-a dus şi i-a luat juninca de un an şi ceva şi şi-o pus-o după cap, ca şi cum ai mere cu un miel. Aşa era demult, că atunci erau urieşi. Aşa spunea tatăl meu, care mai trăieşte. Are lipsă trei ani dintr-o sută. Ziceau că tăiau copaci mari, şi se puneau câte trei-patru uriaşi la un lemn şi trăgeau uriaşii ca boii. Şi din trei lemne au făcut un perete de casă" (P. Bilţiu, Izvorul…, 1999, p. 145, t. 116, de la Pălăguţa Iurca, 65 ani).
  

• "Spuneau bătrânii de de mult că la noi ar fi trăit ceva uriaşi. Spuneau că pe Şes, pe Troian, Între Groşi şi Suciu erau nişte oameni foarte mari, faţă de cum suntem noi, cei de astăzi (…). S-a săpat acolo unde se zicea că trăiau şi au găsit ceva cioburi, care, bag seama, că au fost ceva oale foarte mari în care se îngropau" (Idem, p. 146, t. 118).
  

• Definiţie: Stirpe mitică antediluvială de humanoizi cu dimensiuni gigantice, în genere blajină, dar neagreată de zei. Uriaşii sunt adesea prezenţi în mai toate mitologiile lumii, ca o specie preumană (unii cercetători încearcă să o identifice cu hominizii neanderthalieni, alţii cu rasa Cro-Magnon). Legende despre uriaşi sunt consemnate în Vechiul Testament (Geneza, VI, 4), în China, în mitologia greacă, la scandinavi, în America precolumbiană etc. Mitul uriaşilor s-ar putea clasifica printre cele memoriale, iar dispariţia bruscă prin potop poate fi legată de sfârşitul perioadei glaciare.(V. Kernbach, Dicţionar…, 1989, p. 204-205).
  

• Făpturi mitice care au populat pământul înainte de crearea oamenilor propriu zişi. Toponimia mitică românească atestă prezenţa lor în câteva zone arhaice ale ţării: Peştera Uriaşilor, Movila Uriaşului, Mormântul Uriaşului, Cetatea Uriaşului. (R. Vulcănescu, Mitologia…, 1987, p. 155).