Legenda lui Pintea

■ Pintea pribeagu. Pintea merea în Ţara Leşească ş-apoi jăfuia acolo, şi-apoi punea pă cai desăgi de piele şi aducea aur, argint, şi-l lăsa aici, în dealu ăsta; o avut pihniţă în dealu ăsta, la Gutui. Acolo o făcut bortă-n pământ, gaură în ptiatră făcută de ei, de pribegii ceia. Că Pintea o avut feciori doisprădzece, cu el treisprădzece. Unu o fost Drongoş şi unu o fost Barbă Rasă, şi unu o fost Dăjuc, şi Golu, şi Vili (…).
După ce l-o omorât pă Pintea, apoi ceilalţi au vătăjit sânguri tăt p-aici, pă hotarele astea. Au avut gazdă-n Berbeşti şî le făcea halube de iarnă, cioareci, gubă, lecric şi cuşmă (…).
Pă Pintea pribeagu l-o omorât la poarta de la Baia Mare. L-o omorât cu trei grăunţe de k’iper şî trei grăunţe de grâu de primăvară, şi trei cuiuţă de potcoava calului di fier şi tri grăunţe de tămâie. Când o ridicat el mâna-n sus ca să spargă poarta cu băltagu - că poarta şi tăt oraşu o fost închis - atunci l-o împuşcat subsuoară. L-o împuşcat aşa dipce gloantele nu prindea în el (Tache Papahagi, de la Ion Ţiplea, 77 ani, Budeşti - Maramureş, 1920, în Graiul…, 1925, t. XDVII).


■ Peştera lui Pintea. Legenda spune că în muntele Gutâi, lângă satul Crăceşti (Mara - Maramureş), haiducul Pintea avea săpată în stâncă o pivniţă mare, în care îşi ţinea berbinţele cu galbeni şi armătura:
La Budeşti, între hotară,
Este-un fag cu frunza rară
Şi la umbra fagului,
Pintea cu ortacii lui;
Să uită cătă Gutâi,
C-acolo-i pivniţa lui.
Pă săraci îi miluişte,
Pă bogaţI îi jefuieşte.
Pivniţa era păzită, cu rândul, de haiduci. Ea era încuiată cu o uşă mare de fier şi cheile de la ea le avea Pintea. Se zice că se vede şi astăzi acea pivniţă care se deschide la şapte ani odată. Unii păcurari bătrâni, care păşteau oile prin apropierea acestei pivniţi, povestesc că au văzut uşile deschise, iar înăuntru o masă de piatră. Când se deschide pivniţa se vede un fum, nişte limbi de foc şi o strălucire mare, ca şi Soarele (Petre Lenghel Izanu, în Calendar, 1980, p. 102).


■ Adevărul istoric. Haiducul Grigore Pintea, zis Viteazul, s-a născut în jurul anului 1670, în localitatea Măgoaja, judeţul Cluj, nu departe de Dej. Este cunoscut ca haiduc de la sfârşitul secolului al XVII-lea, anterior răscoalei conduse de Francisc Rakoczi al II-lea. Pentru prima dată numele lui Pintea apare într-un document în anul 1694. Pintea a sălăşlui în Munţii Gutâiului. Mama lui Pintea provenea dintr-o familie de ţărani liberi de pe Valea Izei. Tatăl său a murit în urma rănilor primite în luptele cu turcii.
Înainte de a deveni haduc, Pintea a colindat mai multe ţări, din dorinţa de a cunoaşte taina slovelor şi meşteşugul armelor. A învăţat mai multe limbi şi s-a documentat asupra tehnicii de luptă. Întors acasă, şi-a organizat şi instruit o ceată de haiduci, cu care a acţionat în Baia Mare, dar şi în Sătmar, Sălaj, Bihor, Someş şi Bistriţa Năsăud.Haiducul avea sub conducera sa trei cete. Ceata principală era formată din 120 de oameni şi era dotată cu puşti noi, săbii şi platoşe. Pintea avea o cămaşă de zale şI coif, iar membrii cetei sale aveau uniforme.
La 2 ianuarie 1700, Pintea este prins şi închis la Satu Mare, dar comandantul militar al cetăţii, generalul conte Lowenburg îl graţiază după ce semnează cu Pintea un “pact de neagresiune”. Alăturându-se răscoalei principelui Rakoczi al II-lea, “armata” lui Pintea a atacat oraşul Baia Mare în august 1703. După un asediu şi o aparentă cedare din partea conducerii oraşului, curuţii atacă, în seara zilei de 13 august 1703, cetatea. În timpul acestui atac, Pintea a fost împuşcat mortal, căzând în faţa porţii, la intrarea în oraş.