La groapa lui Laie

Am venit să-ţi spun o vorbă
Azi, când pleci în ţări mai bune,
Niculaie, Laie Chioru,
Cântăreţ din patru strune;

Du-l cu tine meşteşugul
Care ne-ntărea soboru:
Meştere a nouă sate,
Lăutare, Laie Chioru!

Unde norii-şi ţin popasul
În lăcaş de mărgărint,
Şede Domnul cu Sânpetru
La o masă de argint.

Tu să-ţi pleci uşor genunchii
Şi uşor să-ţi pleci grumazul,
Şi pe umerii vioarei
Să-ţi apeşi domol obrazul.

Şi să cânţi un cântec, Laie,
Cum se cântă-n sat la noi,
Când se tânguie ciobanul
După turma lui de oi.

Povesti-va atunci struna
Înălţimilor albastre
Vremea lungă câtă jale
Scris-a-n sufletele noastre.

S-ar întuneca pământul,
C-ar veni, veni, ţigane,
Toate stelele s-asculte
Glasul strunei năzdrăvane.

Blând zâmbire-ar Milostivul...
Iar din geana lui de-argint
Lacrim-ar cădea-n adâncul
Norilor de mărgărint.

Ni s-ar stinge-atunci necazul
Ce de mult ne petrecea:
Între stelele de pază
Am avea şi noi o stea!