La Luvru

La Luvru de Ștefan Octavian Iosif

Ce de popor în templul artei sfinte !...
Sub aste bolți de veacuri consacrate
Mii de străini din țări îndepărtate
Trec rătăciți... Dar să luăm aminte...

Abia-ndrăznim să trecem înainte :
Eterne forme-n marmură-nghețate,
Vechi pînze rupte din eternitate
Vădesc ce-nalță omeneasca minte...

E-o lume-n veci de veci nepieritoare,
Comori pe care Cronos nu le-nghite :
Un Rafael, un Rubens, un Murillo...

În fund, senina Venus de la Milo...
— Dar ce te-ntorci și nu m-asculți, iubite ?...
— Ce ochi albaștri ! Cum o cheamă oare ?