La ţară (Dimitrie Bolintineanu)

Pilotul are ochii prin nopţi de vijelie
Pe al busolei ac,
Şi regii ce plecară să afle pe mesie,
O stea strălucitoare priveau pe cer cu drag.
Tu, ţara mea frumoasă, în ţinta de mărire

La care tu păşeşti,
Ce stea împodobită de sfântă strălucire
Ţi-arată a ta cale cu razele-i cereşti?
Eşti jună, eşti frumoasă, ai munţi şi stânci râpoase,
Ai râuri argintii,
Ai văi cu plete d-aur, păduri verzi şi umbroase
Şi pulbere de turme, femei cu ochii vii.
Prosperitate, pace, amorul şi plăcerea

În sânu-ţi locuiesc.
Şi călătorii care nu îţi cunosc durerea,
Răpiţi de-atătea daruri, stau şi te fericesc.
Dar astă soartă dulce ce oare-ţi foloseşte,

O, ţară de amor!
A spiritului pâine, lumina îţi lipseşte,
Şi toate-aceste bunuri pierd farmecele lor!
Dă toate-aceste daruri p-o zi de luminare,
O, dulce ţara mea!
Tu ai născut în lume şi liberă şi tare,
Şi astăzi ignorinţa înclină fruntea ta,
Străinul ce te ştie, plângând l-a ta durere,
La numele tău bun,
Îşi zice: această ţară în întuneric piere!
Cu-oţetul te adapă, cu spini te încunun!
Acele certe surde ce-n sânul tău răsună,
O, ţară, te slăbesc!
Şi cauza lor fie în fundu-i cât de bună,
Tot pe străini servesc.
Fii, ţara mea, unită, de vei să fii tu mare!
În cap cu al tău domn,
Aşteaptă! Ziua vine şi fericit e care
La dulcea ei sosire n-o fi surprins de somn!