Ion Crâşmarul

Vezi, multe păcate
Sunt pe lumea asta,
Lui Ion Crâşmarul
I-a fugit nevasta;
Mi se pare cu vătavul i-a fugit nevasta.

Trei zile-mplinite
Şi-a grijit amarul,
Cu obrajii-n palme
A vegheat crâşmarul;
Fără pâine, fără apă a vegheat crâşmarul.

Când a fost de-a patra,
Şi-a chemat ortacii,
Gloată voinicească
Mi-au venit săracii;
Lotri mari din două sate, mi-au venit săraci...

„Beţi , copii, de-acuma
Rău să nu vă pară;
Să bem crâşma toată
Până de cu sară;
Praf din toate să s-aleagă până de cu sară!”

S-au sumes voinici
Şi mi-au prins păharul,
De buţi şi butoaie
Mi-au golit celarul;
De cuprinsurile toate mi-au golit celarul...

Zice-un baci năstruşnic
Vorbe legănate:
„Bea şi tu, Ioane,
Bea şi tu, fârtate;
Cine ştie câtă vreme mai trăim, fârtate!”.

Dar Ion Crâşmarul
Bea şi nu prea foarte
Şi-i părea obrazul
Galben ca de moarte;
Era răzimat pe coate, galben ca de moarte.

Colo, cătră sară,
Straşina de paie
A-nceput să ardă
Foc cu vâlvătaie;
De trei părţi vărsa din crâşmă foc cu vâlvătaie!

Lui Ion Crâşmarul
Nu-i mai ştiu de nume.
Spun că peste muche
A plecat în lume;
Cu căciula pe sprâncene, a plecat în lume...