Husarii

Un tropot - trâmbiţa râsună,
Cresc nourii de praf treptat,
Husarii sunt! Ei vin în goană,
Şi-au ordin ca să mâie-n sat.

Abia sosiţi aici, spre seară,
Ai patriei apărători,
Şi bucurie, dar şi teamă
Cuprinde pe locuitori.

Nici bucuria lor, nici teama
Nu poate naşte din senin:
Sunt chipeşi, buni băieţi, husarii,
Dar... cam râvnesc la bun străin.

— Ia seama, fata mea, la toate —
Şopteşte mama serioasă —
Cumva să nu călătorească
Vreun lucru mai de preţ din casă.

Odat' cu zorile, husarul
E treaz, şi toţi sărind pe cai
Dau pinteni, sună de plecare,
Dispar departe peste plai.

Cu o durere negrăită
Se uită fata după ei:
Frumoşii ochi înoată-n lacrimi,
Oftând se umflă pieptul ei.

— De ce eşti, fata mea, tu tristă?
Vorbeşte: ce s-a întâmplat?
— Ah, mamă, a plecat husarul
Şi inima el mi-a furat!