Homo sum

C-o admirare prefăcută sau c-un adânc entuziasm,
Zadarnic ziceţi, dulci prieteni, că-mi uit făptura trecătoare;
Zadarnic singur, câteodată, pentru-a scăpa de-al meu
    marasm,
Încerc să cred că este astfel şi să mă pierd cu ochii-n soare,
În pacea spaţiului vecinic, în lumea sfintelor extaze.

Şi tot zadarnic chem în suflet înflăcărarea unui psalm,
Făcând din cântec o minune prin împletirea unei fraze...
Mă redeştept curând acelaşi, şi-n mine nu se face calm,
Ci lacrimi port sub orice vorbă pe când în cântece pun raze,
Minciuni cu care caut zilnic să-nşel necazurile mele.

Poet furat pe veci zadarnic de cerul larg şi policrom,
Azvârle harpa de alb fildeş şi uită calea către stele,
Te afli încă-n cercul vieţii: Eşti încă om, eşti încă om.