Hafis

De ştii tu, băiete, să bei şi să taci,
               Haid' vino cu mine!
Ia cupa cea largă şi-ai grijă ce faci
               Ascunde-o bine,
Căci mufti ne-o vede şi mufti ne-o ia.
Şi mufti Ia urmă se pune şi-o bea —
               Şi dăm de ruşine!

În strada cea strâmtă e cârciumă-n fund;
               Ghiaurii beau bine;
Când merg eu pe-acolo, ghiaurii s-ascund,
               Cu spaimă, de mine.
Eu beau câte-o cană, beau două, ba trei;
Eu singur beau zece, de vorbă cu ei,
               Şi-i fac de ruşine.

Îmi zise ghiaurul: — „Bătrâne poet,
               Ia spune-mi, e bine?
Eu ştiu cä e vinul oprit de profet!”
               — „Oprit e, creştine!
Dar nu e mirare, că eu îl iubesc,
Mirare-i că unii de-ai voştri-l hulesc,
               Şi-aceasta-i ruşine!”

Ghiaurii au haine lipite pe ei;
               De dânşii e bine:
Bei vinul, şi mufti nu-ntreabă „ce bei?”
               Dar alta-i la mine!
Ulciorul plin, unde sa-l pot eu dosi ?
Dar haina-mi e largă — mai largă de-ar fi,
               Că scap de ruşine!

De ştii tu, băiete, să bei şi să taci
               Haid' vino cu mine;
Al meu să rămâie, de-i rău ce tu faci,
               Şi-al tău, de-i un bine!
Ah, tulbure-i, Doamne, impulsul sorbet
Şi limpede-i vinul oprit de profet —
               Alah! Mi-e ruşine.