Gândului

Eu am stat ş-am cugetat
Şi mijlocul l-am aflat
Viaţa mea s-o fericesc
E să nu mă mai gândesc.

Gândul m-a îmbătrânit,
Gândul m-a nenorocit...
Fără gând de mă năşteam,
Nu plângeam, nu sufeream.

De-am gândi, sau n-am gândi,
Rău-n veci va izbândi,
Şi cu gând şi fără gând,
Ne vom duce toţi pe rând.

Tot o soartă vom avea,
În zadar fugim de ea,
Căci de suntem pe pământ,
Ne-am născut pentru mormânt.

Gând mişel, grozav blestem,
Eu de azi nu te mai chem,
Numai rele mi-ai urzit
Şi în veci m-ai amăgit.

Voi o clipă să trăiesc,
Nicidecum să nu gândesc
Să mă uit la stele sus
Fără lui să-i fiu supus.

Să trăiesc fără să ştiu
De sunt mort sau de sunt viu,
Şi prin lume, călător
Să mă duc nepăsător.

Să mă-mbăt de dulci lumini,
De mirosul de pe crini,
De-al izvorului murmur
Şi de-al cerului azur.

Şi atuncea mizantrop,
Gând nemernic să te-ngrop,
Să te-ngrop în mine-adânc
Şi să beau şi să mănânc.

Piatră rece, orb şi crud,
Nici un plânset să n-aud
Sub al cerurilor cort
Pentru orice patimi mort.

Şi când ceasul va sosi
Dintre oameni a dosi,
Să mă duc fără să ştiu
De-am fost mort sau de-am fost viu.