Fugi

Fugi
de Veronica Micle
Convorbiri Literare, IX (18i5), nr. 9 (1 dec.). p.367

"Fugi", îți zic, căci a mea minte
Prevestește numai rău;
"Nu te du", șopteste-n taină
Sufletul și dorul meu.

Tu cunoști câtă iubire
Pentru tine eu păstrez,
Și-apoi cu cuvinte rele
Cum mereu te depărtez;

Și nu știi cui a te-ncrede
Vorbelor ce ți-am rostit,
Sau iubirii făr' de margini
Ce tu-n ochii-mi ai cetit.

Vai! Și eu nedumerită
Mă muncesc cu mult mai mult
Căci nu știu ce-a fi mai bine :
Mintea, inima s-ascult?