Fantezie de toamnă

Acesta-i un cântec pe care de mult

Am vrut să vi-l cânt dumneavostră.

Natura-l repetă cu aspru tumult.
Acesta-i un cântec pe care-l ascult

Cu nasul lipit de fereastră.

Ca vechiul ceasornic cu muzică, port

Cântare latentă în mine.

Se pune-n mişcare un tainic resort
Şi-mi cântă romanţa trecutului mort

În freamăte lungi de suspine.

Cu crengile ude şi fără veşmânt

Salcâmii la poartă se-ndoaie.

Pe stradă se plimbă iernaticul vânt
Şi fluieră-n tactul aceluiaşi cânt

Şi plânge cu lacrimi de ploaie.

În casă tac toate. Un singur covor

Atacă, pe nas, uvertura.

Şi cărţile toate-l urmează în cor,
Începe să cânte întregul decor, —

Ceasornicul bate măsura.

Şi-acuma-i un cântec adânc, ne-ntrerupt:

Dulapul cu-o aripă frântă,

Şi patul, şi soba, şi scaunul rupt,
Şi vechile cadre cu flori dedesubt

Se uită la mine şi cântă.

Ca undele mării izbite de dig

Pereţii-mprejur fredonează...

Şi numai o muscă surprinsă de frig
Pe masă, alături de-un rest de covrig,

Cu labele-n sus, hibernează.