Fantazie, 1
De la Wikisource
| Fantazie de Dimitrie Anghel |
| Publicată în Literatura şi arta română, octombrie-noiembrie-decembrie 1903 |
La Elseneur e pace de mult şi nu s-aude
Decît un joc de apă cum liniştea o taie.
În parcul vechi sub ramuri aleele sînt ude,
Şi aerul e dulce şi clar, ca după ploaie.
Un miros trist de roze, ce mor pe crengi uitate,
Pătrunde pretutindeni parc-ar voi să spuie
Că se petrece-o taină în vechile palate,
Dar taina ce-o păstrează n-o spune nimănuie.
Chemat de-a ior mireasmă, Hamlet în neagra-i mantă
Coboară între ele, vrînd una să-şi culeagă
— Ce albă şi frumoasă e blonda lui amantă —
Şi braţul lui tresare, simţind cît-îi de dragă.
O roză, ah, o roză cit de uşor se frînge.
Dar cînd să frîngă roza, învoaltele-i petale,
Lucind o clipă-n umbră ca nişte stropi de sînge,
Căzură deodată pe mîinile lui pale.
Şi tot mai mari, mai dese, porniră ca să cadă...
Dar el fugea, şi-n goană, cu poala lungei mante
Şi-adăpostea de sînge strălucitoarea spadă,
Gîndind ce-o să răspundă nebunei lui amante ?
