Eroul de la Königgrätz

Umblam şi eu, ca tot ciobanul,
Cu fluierul pe lîngă oi,
Cînd ne ochiră cu arcanul
Pe mine ş-încă pe vreo doi —
Şi cătăniţi — nu trece anul —
Se face între nemţi război.

Departe, peste munţi şi ape,
Cu oaste mare ne-am pornit,
Şi-n ţara Praisului^[1], aproape
De Cîne-Creţ^[2], m-am pomenit.
Chitea p-acolo să mă-ngroape
Al naibii neamţ... Dar ţi-ai găsit !

Umblam fugar de-o săptămînă
Prin codrii Praisului, flămînd !
Şi uite-aşa... Stam într-o rînă
Subt un stejar şi, îngînînd
O doină, mă gîndeam la stînă,
La munţii mei... ce-o fi făcînd !

Era în nămiez... Da să m-adoarmă
Foşnitul leneş din frunziş...
Tresar... aud deodat-o larmă
P-aproape, colea-n ştejeriş :
Pun mîna repede pe armă
Şi iau pădurea-n curmeziş...

Măi ! ce stau ochii să-mi privească !
Un vălmăşeag de nemţi luptau
Pe-o pajură împărătească...
Erau cîţiva de-o apărau,
Şi mulţi voiau să le-o răpească !
Ajută-mi, Doamne, să le-o iau !

Ca o dihanie turbată
M-arunc de-a valma peste ei !
Izbesc la mir trei inşi deodată...
Dau iar, şi mai turtesc vreo trei.
Hai, cînd să prind de veste, iată !...
Ia-i de-unde nu-s pe nemţii mei.

Eu, haida-hai, cu steagu-n spate,
Pornesc la drum, cu paşii rari...
Ajung în lagăr pe-nserate...
Ce să-ţi mai spun ?... Şi mici, şi mari
Mă duseră cu-alai, fîrtate,
În cortul plin de ghinărari...