Erculean

Erculea

poezie populară culeasă de
Vasile Alecsandri

Plecat-au în zori

Trei surori la flori.

Sora cea mai mare

S-a dus înspre mare,

Sora cea mezină

Pe mal, în grădină,

Sora cea mai mică

Și mai sălbățică

S-a dus, mări, dus

Pe Cerna în sus^[1]

Iar în urma lor

Mulți voinici cu dor

S-au luat cântând

Ș-au venit plângând.

Iată-un căpitan

Căpitan râmlean,^[2]

Că mi se ivește,

Pe mal se oprește,

Cu Cerna grăiește:

„Neră limpezie,

Stai de-mi spune mie

Despre trei surori

Plecate din zori."

„Sora cea mai mare

S-a dus către mare

Pe Dunăre-n jos

La un plai frumos.

Sora cea mezină

S-a dus din grădină

Peste nouă munți,

În codri cărunți.

Sora cea mai mică

Și mai sălbățică

Plânge colo-n stâncă

La umbră adâncă".

Ercul Erculean,

Căpitan râmlean,

Își repede calul

De răsună malul,

Ș-ajunge-ntr-un zbor

La stânca cu dor.

„Ieși, fată, din piatră

Să te văd odată!"

„Cum să ies din piatră,

Că sunt goală toată

Și mă tem de soare...

Nu m-a soarbe oare?"

„Să n-ai nici o frică,

Fată sălbățică,

Că te-oi lua-n brață,

Să mai prind la viață,

Și te-oi coperi

Și mi te-oi feri

De vânt și de soare,

De-a lor sărutare."

„Bădiță, bădiță,

De-ți sunt drăguliță,

Soție de vrei,

De vrei să mă iei,

Mă scoate din stâncă,

Din umbră adâncă,

Să-ți ies la lumină

Cu inima plină."

Ercul Erculean,

Căpitan râmlean,

Calcă peste piatră

Și iată că-ndată

Lumii se arată

O dalbă de fată

Albă, goală toată,

Vie și frumoasă,

Dulce, răcoroasă

Cu păr aurit,

Pe umeri leit.

Cât o și zărește

Soarele s-oprește,

Și fața-i s-aprinde

Și raza-i se-ntinde,

Ca un sărutat

Lung și înfocat.

Iar cel Erculean,

Căpitan râmlean,

Mi-o apucă-n brață

De prinde la viață,

Mi-o strânge la piept

Ș-o leagănă-ncet;

Și-i face-n răcoare

Departe de soare

Cuib de floricele

Ivite la stele.

Note

1. Cerna este numele pârâului de munte ce curge prin Mehadia și merge de se aruncă în Dunăre. Acest cuvânt însemnează în limba slavonă un lucru negru: prin urmare, se înțelege pentru ce Ercul Erculean zice pârâului: Neră limpezie.
2. În letopisețele noastre cele vechi se vede numele de râmlean dat locuitorilor din Roma.

Această legendă pare a cuprinde o alegorie ingenioasă și poetică asupra descoperirii apelor minerale de la Mehadia în Banat. Numele de Ercul Erculean repoartă gândirea la timpurile domnirii romanilor în Dacia, pe când băile astăzi cunoscute sub numele de Mehadia purtau numirea latină de: Pontes Herculi și ad media acquae sacrae. Chiar acum încă unul din acele izvoare minerale se cheamă izvorul lui Ercul, zeul puterii, căci apa lui este întăritoare.

Sora cea mai mică și mai sălbățică ce stă ascunsă într-o stâncă și plânge în umbră adâncă reprezintă negreșit, sub o formă alegorică, un izvor limpede și dătător de viață. Temerea ei de a fi sorbită de razele soarelui, și cuibul său de floricele așezat la răcoare, înfățișează imaginea unui pârâu de munte ce curge la umbra pădurilor.