Doleanţele unui cronicar teatral

Pe cerul plin de sclipitoare puncte,
Trec efemere linii de lumină.
Sub pasul meu întârziat, suspină
Sonorul glas al frunzelor defuncte.

Zadarnic luna mă petrece-n cale
Pe bulevardul alb şi singuratic, —
Că subsemnatul, "cronicar dramatic",
Acum e-n rolul misiunii sale.

De-abia încerc un singur vers de odă, —
Şi-n capul meu vin stafii inedite,
Cu gesturi largi, — cu răcnete cumplite:
Moţoc, Spancioc, Ciubăr şi Despot-vodă!

"Sunt eu?... Sunt treaz?... Deschide-te, morminte!..."
Deodată tace ritmicul meu pas:
În scena a III-a, mi-am adus aminte,
Madam Pruteanu a strâmbat din nas.

De ce-a strâmbat?... Probabil, o nuanţă
De fin dispreţ, când vede pe Carmina, —
Fiindcă-şi pierde ultima speranţă...
De n-aş uita nuanţa cu pricina!

Şi iar pornesc... dar mă opresc deodată.
Ah, sunt dator să fiu cu mintea-n patru:
De ce nu vin ieşenii toţi la teatru?...
O chestiune foarte complicată!

Francisca... artă... rasa şi talentul...
Deci, vasăzică, vor să se răzbune...
Ce-i vinovat Onor. Direcţiune?
Domnia-sa regretă incidentul...

...Vâr degetul în buzunarul vestii,
Sunt plictisit şi-mi pare rău de lună.
Hm!... bulevardul pare o lagună...
Mi-e capul plin cu fel de fel de chestii.

Dar e-n zadar!...
Va trebui să scriu
(Chiar dac-ar fi să nu mai cânt o lună)
De Dragomir, de piesă — că e bună.
De Tomşa, de Pisoschi, tot ce ştiu!

...Aş ataca pe d. Sadoveanu
(Căci n-a aniversat pe d. Iorga),
Aş lăuda pe d-ra Horga,
Dar ce-o să zică d. Ibrăileanu?

Chiar dacă-n Iliaş a fost perfectă,
O să vă pară că... mi s-a părut!
(Dealtminteri, eu ştiam de la-nceput
Că voi emite-o laudă suspectă...)

Aşa, mă duc ursuz prin promoroacă,
În pacea nopţii albe şi compacte, —
Şi nici nu ştiu că-n capul meu "se joacă"
O tragedie-n paisprezece acte!...